Ciorici ne reamintește, de la Galați, de formularele cu data limită de depunere 25 octombrie

În legătură cu data de 25 octombrie 2013, DGRFP Galaţi reaminteşte tuturor contribuabililor arondaţi că data de 25 octombrie 2013 reprezintă termen limită pentru depunerea a o serie de importante declaraţii fiscale. 25 octombrie este termen limită pentru declararea şi achitarea obligaţiilor bugetare aferente lunii septembrie şi trimestrului al III-lea 2013.

DGRFP Galaţi reaminteşte tuturor contribuabililor arondaţi că data de 25 octombrie 2013 reprezintă termen limită pentru depunerea a o serie de importante declaraţii fiscale.
– Formular 100 ”Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”;
– Formular 112 “Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”;
– Formular 300 ”Decont de TVA”;
– Formular 394 ”Declaraţie informativă privind livrările, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”.
Eugen Ciorici, Director General DGRFP Galaţi a ţinut să menţioneze că: „ţinând cont de actualul context economic, diminuarea nivelului penalităţilor datorate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale are în vedere reducerea poverii fiscale din sarcina contribuabililor, dar reprezintă şi o motivare a conformării la plată a acestora”. În aceeaşi abordare, domnia sa a adăugat că „achitarea obligaţiilor bugetare la termen reprezintă modalitatea de evitare a includerii pe lista restanţierilor la plată ce se va actualiza la nivel regional la data de 31 octombrie şi va fi dată publicităţii pe Portalul ANAF”:

Aceeaşi dată de 25 octombrie a.c. se constituie ca ultimă zi şi pentru depunerea: formularului 097 “Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare”, formularului 104 “Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor”, formularului 224 “Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România”, formularului 301 “Decont special de TVA”, formularului 307 “Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”, formularului 311 “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, formularului 390 VIES ”Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”, sau a formularului 710 ”Declaraţie rectificativă”, după caz, constituindu-se, totodată, şi în scadenţă a achitării obligaţiilor bugetare.
Tot pe această cale, DGRFP Galaţi reaminteşte contribuabililor, persoane fizice şi juridice, că, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, începând cu data de 1 iulie 2013 nivelul penalităţilor de întârziere pentru neplata în termen a obligaţiilor fiscale este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 7,3% pe an.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.