Scandalul reîncepe de sărbători! Echipa de handbal CSM Focșani – tot în plop cu banii de salarii!

* Primarul municipiului Cristi MISĂILĂ cere 1,6 milioane de lei, pentru salariile pe decembrie și jumătate din luna noiembrie datorate handbaliștilor de la CSM Focșani, de la Consiliul Județean * În replică liberalii focșăneni afirmă că MISĂILĂ nu înțelege că nu poți plăti salariile unor echipe sportive din cadrul clubului Primăriei cu banii Consiliului Județean * Tot ei spun pe facebook că primarul ar fi supărat pentru faptul că sportivii au fost premiați de Consiliul Județean în Gala organizată zilele trecute *

Inițial CSM Focșani 2007 a avut un buget de 11,4 milioane lei, de-a lungul anului au mai fost alocați 3,3 milioane lei pentru acoperirea costurilor pe care clubul le-a făcut pentru a obține rezultate de excepție.

Ultimii bani alocați de municipalitate către CSM Focșani au fost cei care au venit din rezerva bugetară a Guvernului României. Cu acești bani s-au plătit salariile restante, iar la echipa de handbal s-au plătit salariile din luna octombrie și jumătate din salariile din luna noiembrie. Însă, pentru a intra în 2023 fără datorii și cu salariile sportivilor la zi, CSM Focșani 2007 mai are nevoie de 1,6 milioane lei. Ieri a avut loc ședința Comitetului Director al CSM Focșani 2007 unde s-a făcut și o analiză a bugetelor din acest an.

„Pentru că CSM Focșani 2007 este un club reprezentativ la nivelul județului și pentru că la Consiliul Județean Vrancea avem un cuplu politic Toma & Cel Mare căruia îi place să se fotografieze cu sportivii noștri, le solicit acestora să aloce ei diferența de bani! Consiliul Județean Vrancea să aloce 1,6 milioane lei către CSM Focșani 2007 din cele 10 milioane pe care le-au primit de la Guvernul României. Are de unde căci la începutul lunii decembrie 2022 veniturile bugetare ale Consiliului Județean Vrancea erau excedentare! Aveau încasate cu 64 milioane lei mai mult decât ceea ce au cheltuit! Dacă lui Toma și Cel Mare le-ar păsa, ar aloca banii! Cum nu le pasă, vor duce toți banii în fondul de rezervă! Eu îmi fac datoria și le reamintesc faptul că sportivii CSM Focșani 2007, ca oricare alt sportiv, trebuie să aibă siguranța că își pot primi la timp salariul, că nu trebuie să se gândească de unde să asigure bani pentru familie! Am lansat acest apel și ca urmare a faptului că am văzut apetența pe care cuplul politic Toma & Cel Mare o are în a se lăuda cu rezultatele sportivilor de pe raza municipiului Focșani!

Le reamintesc faptul că rezultatele foarte bune ale sportivilor focșăneni au fost obținute cu multă muncă și cu un buget de aproape 15 milioane lei/an, nu cu premii în valoare totală de 300.000 RON. Dacă vrem să nu fim doar ipocriți, atunci trebuie să discutăm onest și serios despre ceea ce ne dorim să facem pentru comunitatea sportivă din Vrancea! Să vorbim despre viitorul sportivilor noștri și despre cum putem dezvolta baza materială, cum putem reface stadioanele și restul infrastructurii sportive din Focșani, locul unde se antrenează toți sportivii de top ai Vrancei“, spune primarul Cristi MISĂILĂ.

În opinia acestuia Primăria Municipiului Focșani și Consiliul Județean Vrancea trebuie să discute cu onestitate despre posibilitățile de a susține financiar cluburile sportive din Focșani, iar primul pas în a demonstra bună credință este să aloce cei 1,6 milioane lei către CSM Focșani 2007, în așa fel încât sportivii să poată să își încaseze salariile la zi.

* Liberalii focșăneni spun că MISĂILĂ este nemulțumit că administrația județeană i-a premiat pe sportivi și antrenori *

În opinia liberalilor primarul Cristi MISĂILĂ, a ajuns să critice Consiliul Județean Vrancea, căutând alte explicații ale inițiativei conducerii CJ de a-i premia pe cei mai buni sportivi și antrenori vrânceni ai anului 2022.

„CJ Vrancea a făcut ceva firesc și a recompensat performanțele de peste an ale campionilor, aceștia fiind vectori de imagine ai întregului județ, inclusiv ai municipiului Focșani. Bugetul de premiere a fost alocat încă de la începutul anului, cu transparență și responsabilitate.

Nu cu foarte multă vreme în urmă, primarul Misăilă mințea spunând că administrația județeană nu a susținut sportul în acest an, dar apoi a fost nevoit să admită că mai multe ramuri sportive au fost susținute de către Consiliul Județean Vrancea. Iar acum, administrația județeană a demonstrat din nou că este alături de sport.

În altă ordine de idei, constatăm că primarul Focșaniului confundă bugetele și gestionarea fondurilor privind dezvoltarea județului cu asigurarea unor cheltuieli de funcționare pe care nu a știut să le gestioneze la nivelul cluburilor din subordinea municipalității. Misăilă nu înțelege că nu poți plăti salariile unor echipe sportive din cadrul clubului Primăriei cu banii Consiliului Județean.

Pe de altă parte, administrația județeană PNL i-a alocat Focșaniului, în acest an, fonduri pentru echilibrarea bugetului, suma fiind mai mare decât cea alocată de PSD în toți anii de mandat ai lui Misăilă. Faptul că liderii PSD nu au avut încredere în Misăilă, dându-i bani pe mână, spune multe.

Prima obligație pe care o are un primar este să asigure funcționarea serviciilor, dar nici măcar de asta nu este în stare Misăilă. Are un buget anual de 70 de milioane de euro, a primit numai la ultimele două rectificări un total de 8 milioane și nu poate să găsească soluții în a-și gestiona bugetul propriu. Dacă nu se pricepe la gestionarea banului public, îi putem oferi consiliere la nivelul echipei PNL-USR de la Consiliul Local.

Sau poate alege să meargă pe sponsorizări pentru sport, de la prietenii cu care se duce la vânătoare. Incompetența de care dă dovadă n-ar trebui să-l împingă spre un populism ieftin. Îi recomandăm să înceteze cu văicăreala și să caute la el în curte soluțiile legale pe care le are pentru a rezolva problemele cu care se confruntă tocmai din cauza nepriceperii sale. Focșănenii merită mai mult!“, afirmă liberalii.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.