Stagiunea Trofeelor de Plastilină!

În ultimul timp v-am ținut la curent pe blog cu o parte din programul Stagiunii Teatrale a Elevilor Vrânceni, ediția a XXX-a. Un spectacol matur, un concurs, o gală care ar fi trebuit, ca unul dintre cele mai vechi din țară, să fie o dovadă vie de profesionalism, inters și devotament din partea tuturor: organizatori, participanți, parteneri.

De obicei, pentru participarea la o astfel de competiție, nu se cer sume mai mari ca valoarea premiilor. Organizatorii ar trebui să se ocupe de asta prin atragerea sponsorilor (care să nu fie, neapărat, Consiliul Județean și Primăria), de asigurarea unei atmosfere și a unei bune desfășurări, în speranța devenirii exemplare.

Nu se întâmplă așa.

e trist să se ceară liceelor pentru a-și desfășura reprezentația în concurs sume exorbitante: ex: 2400 RON, dat fiind că închirierea sălii unde are loc, constă aproximativ1500.
e trist să existe roluri principale și să mute premiul rolului principal încă unui participant în categoria „Cel mai bun rol secuntar” – exemplu, rolul feminin.
e trist să fie acceptate în concurs două piese identice. În fine, asta nu e chiar așa de tristă…
e trist că echipele premiante să primească trofee din plastilină cu puf…
e trist să se adauge premii suplimentare…și să nu existe trofee gata făcute.

Cred că astea sunt singurele mele nemulțumiri. Desigur, dacă mai apar, le voi puncta. Am tot timpul și cred… suficiente taste pentru tot alfabetul. Pentru al doilea an la rând, s-a încheiat Stagiunea Trofeelor de Plastilină.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.