Termen limită pentru plăţile directe pentru zootehnie

APIA anunţă fermierii că data de 28 octombrie este data limită de primire a cererilor pentru plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine. APIA recomandă tuturor potenţialilor beneficiari, ca înaintea prezentării la agenţie, să solicite de la medicul veterinar adeverinţa emisă prin proceduri SNIIA şi să clarifice situaţia animalelor pentru care se pot solicita sprijin financiar, urmînd a verifica următoarele aspecte: existenţa paşapoartelor şi înregistrarea animalelor în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE). APIA verifică administrativ îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, conform procedurii elaborate, în Baza Naţională de date a ANSVSA.
Pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional. Solicitanţii care au înregistrată exploataţia în judeţul Vrancea trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul local al APIA Vrancea pe raza căruia este înregistrată exploataţia însoţită de mai multe documente. Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale.
Producătorii agricoli care solicită schemele de plăţi menţionate, vor depune, odată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la 28 octombrie 2013, adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar şi adeverinţă prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine. Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei sau asociaţiei respective.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.