Vrancea se (re)umple de COVID! Spitalul Adjud primeşte, începând de joi, doar cazurile de coronavirus!

* 0,91 la mie este incidenţa cumulată pe 14 zile a cazurilor de COVID-19 * Sâmbătă au fost confirmaţi cu Covid 56 de persoane din Vrancea, cifrele fiind valabile pentru ziua de 18 septembrie * Anul trecut, exact în aceiaşi zi (18 septembrie) fuseseră declarate doar 22 de noi cazuri, adică sub jumătate din ce avem astăzi!!! * Începând de joi Spitalul din Adjud este folosit doar pentru persoanele infectate cu coronavirus, în plin scandal legat de concursul pentru postul de director al unităţii *

La începutul pandemiei Spitalul municipal Adjud a fost desemnat unitate de suport pentru pacienţii confirmaţi pozitiv cu COVID-19, în timp ce pacienţii în stare critică au fost trataţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani. Potrivit cifrelor oficiale în Vrancea s-au înregistrat 56 de cazuri noi în ultima zi luată în considerare pentru raportare iar ambulanţele au reînceput drumurile cu pacienţi infectaţi cu coronavirus între Focşani şi Adjud. În cele două municipii ale județului, valorile ratei de infectare sunt în creştere la Focșani fiind 1,19 iar la Adjud – 1,69. Acest lucru se întâmplă după ce, în luna iunie, Direcția de Sănătate Publică Vrancea, ca raspuns la adresa referitoare la acordarea de îngrijiri medicale și pacienților non-Covid-19, în regim mixt, de către toate secțiile și compartimentele din cadrul Spitalului Municipal Adjud, a avizat favorabil reluarea activității, cu respectarea circuitelor funcționale, separate, conform legislației sanitare în vigoare.

* Scandalul continuă la Spitalul Municipal Adjud *

Escaladarea infectărilor cu COVID-19 vine întru-un moment tulbure pentru Spitalul Municipal din Adjud  care se află în centrul unui scandal legat de organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director general al acestei unităţi. Candidaţii care au participat la concurs au fost Monica Bercea (fost manager), Corneliu Bodea și Neculai Ionescu notele obţinute de aceştia fiind 6,29 – Monica Bercea, 4,77 Corneliu Bodea şi 3,57 – Neculai Ionescu. Comisia care a organizat concursul a constatat că niciunul dintre candidaţi nu a obţinut o notă suficient de mare pentru a fi declarat câştigător.

În termen legal, am depus contestație împotriva modului de organizare și desfășurare a concursului precum și contestație la etapa de evaluare a proiectului și a abilităților manageriale. Consider că întreaga procedură de organizare și desfășurare a concursului este ilegală deoarece nu au fost respectate anumite condiții imperative impuse de cadrul legal pe de o parte, iar pe de altă parte, la momentul susținerii publice a proiectului au fost vicii tehnice, vicii care eu spun că țin de legalitatea concursului, membrii comisiei de concurs au încălcat legea în mod expres, nu au asigurat cadrul logistic tehnic necesar desfășurării concursului în condiții de legalitate și nici securitatea concursului în ansamblul său. Am susținut de două ori acest concurs, o dată la orele 15.00 și încă o dată la orele 21.22, drept pentru care urmează evident să sesizez și organele abilitate. Mă limitez doar la aceste argumente, deoarece apreciez eu că au fost încălcări de legislație primară și urmează să fie depusă și o plângere către organele abilitate în acest sens, a spus Monica Bercea într-un comunicat de presă, după afişarea rezultatelor.

Între timp comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul concursului a respins la doar o zi după depunere contestaţia înregistrată cu nr. 7471 din 25.08.2021, considerând-o neîntemeiată. Nu este clar cum şi când se va termina scandalul de la Spitalul Municipal din Adjud dar nu este exclus să vedem şi aici o conducere impusă de Ministerul Sănătăţii, pe reţeta folosită şi la Focşani. Culmea este că atunci militarii trimişi să facă ordine au plecat de la Focşani cu Covid!

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.