Sâmbătă, 24 aprilie 2011, a fost cel de-al doilea an în care este sărbătorită Ziua Mondială Împotriva Meningitei, proiectul „Join Hands” punând un accent important pe complicaţiile majore pe care această boală le are asupra sănătăţii oamenilor. “JOIN HANDS”. Societatea Româna de Pneumologie (SRP) susţine comportamentul preventiv în lupta cu meningita şi complicaţiile sale severe asupra sănătăţii şi se alătura astfel proiectului iniţiat de The Confederation of Meningitis Organizations (COMO), „Join Hands”, creat cu obiectivul de a face cunoscut pericolul pe care meningita îl reprezintă pentru sănătatea oamenilor şi a copiillor, în general. Începând din 2010, COMO se implică activ la nivel internaţional prin acţiuni educative cu privire la pericolul meningitei, iar proiectul „Join Hands” este o dovadă în acest sens. Această boală afectează aproximativ 10.000 de oameni în întreaga lume. În România, meningita bacteriană are o rată de mortalitate de peste 50%, cei mai afectaţi fiind copii cu vârste de până la 5 ani, cu o incidenţă de 15 cazuri la 100.000 de locuitori într-un an.