Fundația „Zi deschisă” a demarat astăzi 15 aprilie proiectul „Vrancea – cultura, tradiție și folclor”, cofinanţat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, organism intermediar pentru Axa Prioritară 5 «Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului » a Programului Operaţional Regional, domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Proiectul se implementează în judeţul Vrancea, cu eveniment în comuna Vintileasca, pe o durată de 6 luni, şi are ca obiectiv general dezvoltarea şi consolidarea turismului din judeţul Vrancea, prin sprijinirea promovării produselor specifice, în vederea dezvoltării durabile a turismului la nivel judeţean, regional şi naţional.
Valoarea totală a proiectului este de 972.216 lei, valoarea totală eligibilă este de 744,122,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 632.503,70 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 96.735,86 iar co-finanţarea eligibilă a beneficiarului este de 14.882,44 lei.