* Etapa națională a Olimpiadei de Inovare și Creativitate Digitală – InfoEducație 2024 se va desfășura în perioada 29 iulie – 3 august, sub egida Ministerului Educație, în parteneriat cu Asociația Uniunea Profesorilor de Informatică din România, fiind organizată la Focșani, județul Vrancea, de Inspectoratul Școlar județean Vrancea, cu sprijinul financiar al Consiliul Județean Vrancea […]
Au fost modificate regulile de circulație pentru accesul autovehiculelor spre strada Mare a Unirii la intersecția cu strada Republicii. Modificările au fost realizate odată cu montarea de semafoare rutiere care permit fluidizarea circulației și eliminarea blocajelor rutiere la această intersecție prin care se asigură accesul către zona Pieței Moldovei. Astfel, pe sensul de mers dinspre […]
La începutul acestei luni a avut loc prestigiosul Concurs Mondial de Vinuri de la Bruxelles, a treia sesiune dedicată vinurilor efervescente, care s-a desfășurat în regiunea Sardinia din Italia, în perioada 3-5 iulie 2024. Printre vinurile medaliate și recunoscute la nivel internațional se numără și trei vinuri din Vrancea, care aparțin producătorului SC Natura SRL […]
* Ieri Federația Română de Fotbal a organizat tragerea la sorți pentru stabilirea programului jocurilor ediției regulare 2024-2025 a Ligii 2 * Sezonul de Liga 2 este programat să înceapă în data de 3 august * Iubitorii fotbalului din Focșani și județul Vrancea vor simți, după 14 ani, fiorul meciurilor tari odată cu promovarea în […]
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea anunță că, începând de luni, 15 iulie 2024, serviciile ce asigură protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, precum Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, Serviciul Evidență și Plată Prestații Sociale, Comisia de Evaluare și Serviciul Management de Caz pentru Persoane Adulte, revin […]
* Astăzi Centrul de Management Integrat al deșeurilor Haret impreuna cu cele trei stații de transfer componente esențiale ale Sistemului de management integrat în Vrancea, gestionate de Eco Sud SA, au devenit operaționale * Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Haret impreuna cu cele trei stații de transfer – au fost lansate oficial, iar Eco […]
* Astăzi intră în funcțiune Centrul de Management Integrat al Deșeurilor și stațiile de transfer ale deșeurilor de la Focșani, Adjud și Vidra din cadul proiectului Vrancea Curată * Primăria Focșani precum și Golești, Cârligele, Vânători, Bolotești, Garoafa, Milcovul, Urechești, Vulturu, Cotești, Câmpineanca, Răstoaca au delegat serviciul de colectare a gunoiului către CUP Salubritate * […]