Consiliul Județean Vrancea a aprobat studiul de fezabilitate pentru noul Spital Județean de la Focșani

* CJ Vrancea a aprobat documentația la faza Studiu de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ,,Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani – judeţul Vrancea” * Proiectul privind construcția noului spital județean a fost inițiat și susținut de fostul președinte al Consiliului Județean, Marian OPRIȘAN * Corina Atanasiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a afirmat că finanțarea construcției noului Spital Județean de Urgență din Focșani NU poate fi făcută prin PNRR!!!

Proiectul implică construirea unui spital de ultimă generaţie, conceput pentru a prelua un număr important de pacienţi de la celelalte spitale din judeţ. Mai mult, în contextul în care nu există un spital regional care să deservească regiunea Sud- Est, adresabilitatea noului spital este estimată la nivelul întregii regiuni.

Noul spital din Focșani va avea o capacitate de spitalizare de 900 paturi (775 paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de spitalizare de zi şi 65 de paturi pentru însoţitori), va avea bloc universitar cu săli de curs și amfiteatru, săli de operație moderne și spații special concepute pentru toate activitățile medicale și conexe, inclusiv heliport. Suprafaţa construită propusă (clădire principală + anexe) este de 20.030 metri pătrați.

”Realizarea noului spital județean este un proiect major pentru județul Vrancea. De asemenea, avem în plan să construim un corp de locuințe strict pentru medici, am discutat deja acest aspect la Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). Proiectul este foarte complex, dar cu voință și implicare vom reuși să îl finalizăm cu succes”, a precizat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

„Sunt extrem de mândru că astăzi, ceea ce eu am lansat cu multă vreme în urmă, și anume proiectul privind construirea noului spital județean Focșani, face pași fundamentali. Proiectul pe care grupul liberal l-a criticat în mandatul trecut, spunându-ne că există spitale la Iași, la Brăila, că nu avem nevoie de un nou spital în județul Vrancea, acest proiect l-am inițiat știind foarte clar că este nevoie de această unitate medicală. Vă pun o singură întrebare: Ce am fi depus noi azi spre finanțare în Programul de Redresare și Reziliență, pe care ni l-a anunțat cu emfază prim ministrul, dacă nu aveam studiul de fezabilitate comandat de «baronul» Marian Oprișan, ăla rău? Nu am fi avut ce depune și am fi vorbit la lună cu toții. Vreau să punctez faptul că astăzi avem studiu de fezabilitate al noului spital, îl aprobăm și mă mândresc că sunt conmtemporan cu acest proiect pe care aș putea să îl numesc istoric pentru că în România, de 30 de ani nimeni nu a mai făcut niciun spital nou“, a declarat și Marian Oprișan.

Valoarea totală a obiectivului de investiţii este estimată la 2.942.716.046 lei, cu TVA inclus (588 milioane de euro). Proiectul va fi inclus pentru finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Obiectivul principal al proiectului este atingerea celor mai înalte standarde pentru creşterea calităţii serviciului medical şi pentru confortul pacienţilor internaţi. De menționat este faptul că noul spital de la Focșani va fi primul spital care se construiește de la zero în România, în ultimii 30 de ani.

În acest timp Corina Atanasiu (USR), numită recent secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a afirmat că finanțarea construcției noului Spital Județean de Urgență din Focșani NU poate fi făcută prin PNRR!!! Adică total opusul afirmațiilor primului ministru Florin CÎȚU și a președintelui CJ Vrancea, Cătălin TOMA!!!

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.