* „Am demonstrat că se poate! Mulțumim colaboratorilor și partenerilor! Pentru reușita evenimentelor derulate în acest an doresc să mulțumesc tuturor oaspeților noștri, vrâncenilor care au participat cu drag la acțiuni și instituțiilor implicate în buna desfășurare a evenimentelor”, a declarat Cătălin TOMA, președintele Consiliului Județean Vrancea *
Administrația județeană a decis să abordeze într-o altă manieră Festivalul Internațional al Viei și Vinului ”Bachus” (ediția 2022), alegând să pună accent pe calitate și pe responsabilitate în cheltuirea banului public. De altfel, de la buget s-au folosit mai puțin de 60.000 de euro pentru evenimentele organizate de Consiliul Județean Vrancea în perioada 21 – 23 octombrie: Concursul Național de Vinuri și Târgul de produse tradiționale ”Fabricat în Vrancea”. Inițial, bugetul alocat a fost de circa 65.000 de euro (321.000 lei), unul foarte mic raportat la ce sume s-au cheltuit în alți ani.
„De la an la an ne dorim să inovăm în materie de evenimente de promovare organizate de instituția noastră, astfel că în 2023 vom veni cu noi formate și noi abordări menite să pună Vrancea, din ce în ce mai mult, pe harta turistică a României.
Concursul Național de Vinuri ”Bachus 2022” a devenit unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, datorită interesului arătat de producătorii din țară, care au transmis spre jurizare 366 de probe. Ne bucură și faptul că vinurile din Vrancea au dominat podiumul Concursului, obținând cele mai mari punctaje la cele trei categorii (vinuri albe, vinuri roșii și băuturi spirtoase pe bază de vin), fapt care demonstrează calitatea de necontestat a vinurilor din podgoria Vrancei.
Aducem mulțumiri pentru implicare Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), domnului Georgel Costache (președintele concursului și vicepreședinte ADAR), precum și președinților celor trei comisii de jurizare (Mihai Baniță – președintele ADAR, Petre Badea și Cătălin Păduraru) și tuturor membrilor juriului, degustători experți din cadrul ADAR. Totodată, apreciem și implicarea Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea și a Laboratorului Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească – filiala Focșani. Nu în ultimul rând, mulțumim elevilor de la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”, coordonați de doamna profesor Corina Vișan.
Mulțumim tuturor meșterilor populari și producătorilor vrânceni prezenți cu produse tradiționale autentice în cadrul Târgului ”Fabricat în Vrancea”, care ne-au delectat cu produse delicioase și naturale sau obiecte lucrate manual cu mare migală. Suntem încântați de faptul că evenimentul dedicat producătorilor locali s-a bucurat de o mare popularitate, iar în cele trei zile au vizitat târgul aproximativ 50.000 de persoane, un număr dublu în comparație cu un week-end normal de vară. De altfel, producătorii au suplimentat produsele expuse la vânzare și programul de vizitare a fost prelungit, pentru a face față tuturor clienților. Pentru a promova în continuare producătorii vrânceni prezenți la ”Fabricat în Vrancea”, Consiliul Județean Vrancea a realizat o broșură de prezentare cu această ocazie, care va fi transmisă la toate ambasadele din România.
Mulțumim, de asemenea, ansamblurilor folclorice tradiționale care au adus cântec, joc și voie bună la Muzeul Satului Vrâncean din Crângul Petrești: Ansamblul Folcloric Profesionist ”Țara Vrancei”, Buciumașii din Spulber, Chipărușul, Păltinașii, Păltineanca, Vornicii din Păulești, precum și elevilor de la Liceul de Arte ”Gh. Tattarescu”, care au jucat într-o scenetă. De asemenea, Concursul de interpretare a cântecului tradiţional ”Cântece de Viţă Veche”, ediţia a XIII-a, organizat de Centrul Cultural Vrancea, a avut un real succes în rândul participanților și a publicului.
Mai multe instituții și-au adus aportul pentru ca evenimentele din cadrul Festivalului Viei și Vinului ”Bachus 2022” să se desfășoare în cele mai bune condiții și, pe această cale, le mulțumim pentru prezență și implicare: Muzeul Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu”, Primăria Municipiului Focșani și Transport Public Local, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea.
De asemenea, ne-a bucurat prezența reprezentanților presei locale și centrale, care au reflectat în materialele de presă amploarea acestui eveniment. Nu în ultimul rând, dorim să mulțumim tuturor vrâncenilor pentru participarea la aceste evenimente dedicate podgorenilor și păstrătorilor de tradiții. Mulți dintre aceștia au completat cărțile poștale cu imagini din Vrancea, puse la dispoziție de Consiliul Județean, pentru cei dragi, iar noi ne vom ocupa să ajungă la destinație.
Să ne vedem cu bine și la anul, la următoarea ediţie a evenimentelor dedicate viei, vinului și tradițiilor din Vrancea noastră!“, se spune în comunicatul de presă al Consiliului Județean Vrancea.