De mâine numai medicamente ieftine pentru cronici!!!

* Statul va deconta, începând de mâine, doar cele mai ieftine pastile de pe piaţă * Bolnavii care vor alege pastilele scumpe vor primi de la stat numai 20% din preţ, diferenţa fiind suportată din propriul buzunar*

Bolnavii cronic cuprinşi în programele de sănătate au primit o lovitură grea din partea Ministerului Sănătăţii care a anunţat că statul va deconta doar cele mai ieftine pastile de pe piaţă, diferenţa pînă la preţul din farmacii urmînd să fie suportată de pacienţi. Cert este faptul că decizia va avea ca efect mulţi nervi pentru bolnavi.

Bolnavii care suferă de boli cronice şi sînt incluşi în programe de sănătate vor fi nevoiţi să aleagă de la 1 septembrie dacă vor continua tratamentul pe care îl iau deja, asta însemnînd să scoată însă mai mulţi bani din buzunar, sau îi vor cere medicului să-i treacă pe medicamentele generice, cu preţul cel mai mic. Ordinul privind aprobarea Listei şi preţurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul a acestora intră în vigoare chiar din prima zi a lunii septembrie.

Concret Ministerul Sănătăţii a modificat metodologia de calcul a preţurilor de decontare pentru medicamentele care se acordă, gratuit, bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, astfel încît să fie încurajat consumul de medicamente generice. Conform respectivului act normativ, atunci cînd un medicament inovativ din lista C2 nu are un generic corespondent, acesta va fi decontat 100%, ca şi pînă în prezent. În cazul în care pe lista C2, pe lîngă medicamentul inovativ există mai multe medicamente generice cu aceeaşi substanţă activă, conform noilor prevederi, începînd cu data de 1 septembrie, toate acestea se vor deconta la un preţ de maxim 120% faţă de preţul din farmacie al celui mai ieftin medicament.

* Sănătatea bolnavilor mai puțin importantă decât  economiile la buget

Dacă pentru diabet există mai multe medicamente pe piaţă cu aceeaşi substanţă activă şi indicaţie terapeutică, ministerul va suporta pentru tratamentul bolii doar produsul cel mai ieftin. Bolnavii care vor alege pastilele scumpe vor primi de la stat numai 20% din preţ, diferenţa fiind suportată din propriul buzunar. Medicamentele scumpe care nu au înlocuitor pe piaţă vor fi decontate în continuare. Noile reguli se aplică bolnavilor care primesc medicamente gratuite prin programele naţionale de diabet, tuberculoză, cancer, transplant, hemofilie sau HIV. În Lista C2 sînt incluse peste 1.400 medicamente necesare tratamentului unor boli cronice, care corespund la aproximativ 400 denumiri comune internaţionale.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.