Discuţii despre „Fonduri europene pentru mediul rural” la Inspectoratul Şcolar

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a organizat joi, la Focşani, un seminar cu tema „Fonduri europene pentru mediul rural“. Evenimentul a avut loc în sala mare a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea care a fost plină ochi, fermierii din judeţ fiind interesaţi de fondurile nerambursabile oferite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. „Într-o primă fază conferinţa ar fi trebuit să se desfăşoare la Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia din Focşani dar am fost nevoiţi să o mutăm, în ultimul moment. Au fost invitaţi cam 300 de fermieri, vom vedea dacă avem loc pentru toată lumea“, spunea Bebe Marica, directorul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Vrancea, înainte de începerea seminarului, care s-a bucurat de un real succes printre participanţi.

1 Response pentru “Discuţii despre „Fonduri europene pentru mediul rural” la Inspectoratul Şcolar”

  1. ionut says:

    Domnule Marica, cred ca jobul dv-tra nu va caracterizeaza indeajuns. Nu mi se pare normal ca sa va mutati in ultimul moment locatia, asta da nota de autoritate si de pozitia pe care o ocupati in aceasta institutie…. deoarece oamenii nu sunt informati, iar functionarii dv-str sunt prost pregatiti, cred ca si dv-str…. sa nu va fie cu suparare , dar cred ca luati banii degeaba, deoarece se stie foarte bine ca sunt ,,n,, vranceni care vor sa faca ceva si nu au cum datorita incompetentei salariatilor de acolo si datorita arogantei lor. Cu aste zise, domnule Marica, cred ca mai bine v-ar prinde sportul, deoarece alergati de la o sala la alta ptr a prinde un loc de simpozion… un foarte bun jucator …. va urez succes dar e bine sa stiti ca ar trebuie sa mai si marcati….

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.