Finanțări nerambursabile acordate de Consiliul Județean pentru 15 proiecte dedicate tinerilor!

* În sala de ședințe a Consiliului Județean Vrancea a avut loc astăzi semnarea contractelor de finanțări nerambursabile acordate în cadrul Programului anual finanțat de la bugetul local al județului Vrancea, în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 *

În urma unei competiții în care s-au înscris mai multe ONG-uri din Vrancea, au fost admise la finanțare 15 proiecte, din domeniile: activități sportive, cultură, educație și tineret, sănătate și protecția mediului. Aceste proiecte, care sunt dedicate tinerilor, se vor derula până la sfârșitul anului 2024. Suma totală alocată de la bugetul local al UAT Județul Vrancea pentru proiectele de tineret este de 2.000.000 lei.
”Felicitări tuturor pentru proiectele frumoase pe care le veți implementa și pe care Consiliul Județean le susține financiar și în acest an, întrucât considerăm că viitorul este al tinerilor și trebuie să investim în activități care să îi dezvolte pe toate planurile”, le-a transmis Ionel Cel-Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, reprezentanților asociațiilor câștigătoare din acest an.
Lista completă a proiectelor finanțate de Consiliul Județean Vrancea o puteți citi mai jos sau poate fi consultată pe site-ul oficial www.cjvrancea.ro , secțiunea Finanțări Legea 350/2005 (https://cjvrancea.ro/finantari-pe-legea-350-2005/).

PROIECTE ELIGIBILE ȘI ADMISE LA FINANȚARE:
Societatea Națională de Cruce Roșie din Romania Filiala Vrancea – VOLUNTAR – 97,8 pct;
Organizația Civică Vrancea – Protejează-te pe tine și mediul înconjurător – 97,6 pct;
Asociația PropatriaVox – Classic for teens Festival, ediția V – 97,4 pct;
Asociația Protha Panciu – Festivalul de teatru tânăr Ora de teatru – 93,8 pct;
Asociația Educația VIBE – Țambalissimo – Concurs și festival de muzică lăutărească – 93,6 pct;
Club Sportiv Pro Sport Focșani – Trofeul handbalului Vrancea, ed. II – 92,2 pct;
Asociația CyberLIS – RoboLIS – 92,2 pct;
Club Sportiv Addras – Cupa Vrancea ediția X Taekwon-do – 90,2 pct;
Asociatia Club Sportiv Escape – Promovarea înotului în rândul copiilor – 89,8 pct;
Asociația Club Sportiv Real Focșani – Cupa Micul fotbalist – 89 pct;
Asociația Club Sportiv Covaci – Tabără sportivă – 88,4 pct;
Asociația Profesorilor de Educație fizică și sport din Vrancea – Sportul dă zile vieții și viață zilelor – 86,2 pct;
Asociația de securitate – Turneul internațional de judo Memorialul Aurel Cîmpeanu ediția XXI – 2023 – 82,4 pct;
Asociația Județeana de Fotbal Vrancea – Dezvoltarea și promovarea din județul Vrancea Sportul pentru toți – 82,4 pct;
Parohia Romano Catolică Adjud – Vara Împreună GREF – 81,2 pct.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.