Începe Postul cel Mare

* Postul Mare începe în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai şi ţine şapte săptămâni * În această perioadă credincioşii au interzis la alimente precum ouă; lapte; brînză; carne; unt; smîntînă, toate produsele lactate * Se pot mânca orice produs din soia carne de soia, lapte de soia, iaurt de soia; legume şi fructe; halva; biscuiţi; produse de patiserie fără ouă, lapte, brînză, unt sau carne; miere, dulceţuri; fulgi de orice fel: orz, ovăz, porumb; murături; mămăligă; zacuscă; măsline; fructe uscate *

Luni începe Postul Mare, sau Postul Paştilor iar creştinii ortodocşi şi cei greco-catolici se pregătesc prin post şi rugăciune pentru primirea Sfintei Împărtăşanii. Dintre toate posturile, cel al Paştelui (sau al Patruzecimii) este cel mai însemnat în religia ortodoxă, fiind şi cel mai lung, durează numai puţin de şapte săptămîni. Oamenii se pregătesc să întîmpine curăţaţi de păcate lumina Învierii. Vechile tradiţii şi obiceiuri, păstrate mai ales la sate, sunt ţinute cu sfinţenie şi acum în anumite zone ale ţării. Cei de la oraş se duc la biserică şi se abţin de la păcate şi anumite alimente.

Postul începe în seara Duminicii izgonirii lui Adam din Rai, când se lasă sec de brânză, şi se posteşte până în seara Sâmbetei celei mari, inclusiv. Acesta este cel mai lung post, de 40 de zile, fiindcă ţine în realitate şapte săptămâni. Este postul în care se spovedesc şi se împărtăşesc cei mai mulţi dintre credincioşi. Postul este una din practicile religioase cele mai importante şi mai respectate în viaţa credincioşilor. În Postul Paştelui biserica ne îndeamnă să îmbinăm postul trupesc sau alimentar cu cel spiritual, care înseamnă dominarea patimilor şi pornirilor rele, îmbunătăţirea stării noastre sufleteşti. Un post alimentar fără transformare lăuntrică nu este unul autentic. Postul nu trebuie înţeles simplist, ca practică de igienă şi dezintoxicare a organismului, deşi este foarte folositor şi sub acest aspect, ci ca un act de voinţă, de renunţare şi de jertfă, un act de cinstire a lui Dumnezeu.

*  Ce spun medicii ?

Din punct de vedere medical, postul este perceput ca o schimbare a regimului alimentar. Are loc trecerea de la o alimentaţie bazată în principal pe alimente conservate, de origine animală, la o alimentaţie în principiu de origine vegetală, bazată pe oferta de primăvară, leguminoasă în special, care creează un aport de vitamine şi minerale ce ajută organismul să treacă peste astenia de primăvară. Este recomandată o alimentaţie din care să lipsească carnea, ouăle, untul şi laptele. O dată cu trecerea la alimentaţia de post are loc o scădere a aportului de proteine şi grăsimi de origine animală. Acestea asigură o senzaţie de saţietate de durată mai mare, datorită digestiei mai greoaie. Astfel, poate apărea necesitatea ca de la un regim de 3-4 mese principale zilnic să se treacă la 4-5 mese/zi.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.