În perioada 20 – 21 mai, jandarmii vrânceni, alături de polițiști vor fi prezenți, pentru a asigura ordinea publică, cu ocazia desfășurării manifestărilor din spațiul public, după cum urmează:
– Sâmbătă, la evenimentul ciclistic ,,Invitație la teatru… pe bicicletă”;
– Sâmbătă, în Piațeta ,,Ion Dichiseanu’’ din Municipiul Adjud, la spectacolul muzical ”Amintește-ți clipa’’;
– Duminică, în comuna Negrilești, la sărbătoarea tradițională ,,Boteitul oilor’’;
– Duminică, la Sala Sporturilor din orașul Mărășești, la partida de futsal masculin din cadrul competiției Liga 2, dintre echipele ACS Mausoleul Mărășești – CSM Târgu Mureș;
– Duminică, în comunele Câmpuri și Vidra, la târgurile tradiționale.
Jandarmii montani sunt prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice pentru îndrumarea, informarea și acordarea de asistență turiștilor și persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
Recomandăm participanţilor să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde o atenţie sporită minorilor care îi însoțesc, iar în caz de nevoie să solicite ajutorul forţelor de ordine, în mod direct sau prin apel la numărul de urgență ,,112”.