Reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România solicită Ministerului Sănătăţii să revină asupra deciziei de a elimina de pe lista de medicamente compensate unele medicamente necesare în tratarea hepatitelor virale. Aceştia sînt îngrijoraţi de consecinţele pe care le crea această modificare avînd în vedere că medicamentele sînt esenţiale pentru pacienţii cu hepatită cronică virală B, C şi D, dar şi pentru cei cu ciroză hepatică de etiologie virală B, C şi D. Este vorba despre produsul Epoetinum alfa şi beta. „În urma consultărilor pe care le-am avut cu mai mulţi medici gastroenterologi şi de boli infecţioase (care tratează pacienţi cu hepatite cronice virale) am aflat că există riscul să apară tot mai mulţi pacienţi care vor întrerupe tratamentul din cauza anemiei şi astfel vor fi bani aruncaţi pe fereastră pentru tratamentul antiviral deja urmat. Sîntem de părere că Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor avea ulterior costuri mult mai crescute, pentru că aceşti pacienţi vor solicita o nouă cură de tratament. În consecinţă, facem un apel către decidenţi de a revizui acest aspect. Din punctul nostru de vedere, în caz extrem, ar putea fi impuse reguli mai severe în ceea ce priveşte folosirea eritropoetinei, dar în nici un caz eliminarea de pe lista de compensate. Să nu uităm că CNAS şi Ministerul Sănătăţii au redus deja costurile pentru aceste medicamente, încă din anii trecuţi, prin faptul că se compensează 100% doar cea mai ieftină eritropoetină de pe piaţă”, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România.