Cu prilejul aniversării Zilei Europei, Instituţia Prefectului va găzdui expoziţia de fotografie “Mie îmi pasă”, realizată în cadrul proiectului educativ „Fotograful – actor social”, proiect implementat de Liceul Teoretic“ Ioan Slavici” în parteneriat cu instituţia noastră, Inspectoratul Şcolar şi Primăria Panciu. „Scopul acestui proiect constă în stimularea interesului pentru comunicare cu ajutorul imaginilor şi crearea de produse media, dezvoltarea aptitudinilor si competentelor profesionale ale elevilor de liceu, necesare utilizării instrumentelor moderne IT, a noilor tehnologii de informare si comunicare in procesul de predare – învăţare”, ne-au declarat reprezentantii Prefecturii Vrancea.
Festivitatea de premiere a celor mai bune fotografii se va desfăşura la sediul Instituţiei Prefectului, în data de 09 mai,cu începere de la orele 10.00.
În aceeaşi zi Instituţia Prefectului în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale – Garnizoana Focşani va organiza un ceremonial militar şi religios, dedicat aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei.
Evenimentul va începe la orele 11.00 şi se va desfăşura la Monumentul Independenţei din Focşani ( vizavi de Tribunal).
Vor participa reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, asociaţiilor revoluţionarilor şi veteranilor de război, ai unităţilor militare şi organizaţiilor neguvernamentale.
Programul va conţine: acordarea onorului militar, intonarea Imnului Naţional al României şi al Europei, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, depuneri de coroane şi defilarea gărzii de onoare.