Sala de Atletism din cadrul stadionului Milcovul a fost salvată!!! Din nou!!!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea şi Asociaţia Focul Viu au salvat, din nou, Sala de Atletism din cadrul Complexului Milcovul din cartierul SUD. Aceasta este a doua oară când Focul Viu şi ISU Vrancea dau o mână de ajutor la dezăpezirea acoperişului Sălii de Atletism. Dacă nu ar fi făcut acest gest sala ar fi fost în pericol de distrugere datorită cantităţii mari de zăpadă acumulate. Instalaţia electrică a fost şi ea la un pas să facă un scurt circuit datorită infiltraţiilor de apă. Acţiunea va continua şi miercuri începând cu ora 11.00.

Astăzi echipajele ISU şi Focul Viu au dat jos zăpada de pe o parte a acoperişului sălii evitând astfel prăbuşirea acestuia. “Am primit un apel pe numărul 112 de la dumnealor şi am dat o mână de ajutor. Acelaşi lucru l-am mai făcut şi acum doi ani”, ne-a declarat lt. col. Flaviu Chiscop, inspector-şef ISU Vrancea.
“Noi am pus la dispoziţie echipamentul necesar pentru asigurarea celor care au participat la această acţiune pentru că este important ca toată lumea să fie în siguranţă. Am luat parte la dezăpezirea acoperişului pentru că, dacă s-ar fi stricat ceva, este greu de crezut că s-ar fi găsit banii necesari pentru reparaţii. Şi acum doi ani am făcut echipă cu ISU Vrancea şi totul a mers foarte bine”, ne-a spus şi Ioan Florea, preşedintele Asociaţiei Focul Viu, unul dintre cei care au pus mâna pe lopată şi au urcat pe acoperişul Sălii de Atletism.
Atât echipa Asociaţiei Focul Viu cât şi cea a ISU Vrancea vor reveni şi miercuri pentru curăţarea şi a părţii de acoperiş pe care mai există încă zăpadă.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.