* Politicienii vrânceni din Uniunea Social Liberală și PD-L au început o adevărată bătălie politică, miza fiind moțiunea de cenzură pe tema noului cod al muncii și manifestațiile de miercuri din București, Piața Constituției * Ciprian Nica (PSD) îndeamnă populația să meargă la miting, Nini Săpunaru (PNL) trimite scrisori focșănenilor în care spune cât de rău este noul cod al muncii * Alin Trășculescu (PD-L) îl acuză pe Spunaru de ipocrizie și îl face chiulangiu de notorietate *
„Prin introducerea moţiunii de cenzură , Opoziţia încearcă un demers absolut normal – să gonească de la putere un câine care îşi muşcă stăpânul! Cei din PDL nu înţeleg că stăpânul lor nu este Băsescu şi clica lor de interese de partid, ci poporul, cel pe care nu ai dreptul să îl chinui aplicându-i muşcătură după muşcătură, în speranţa că va supravieţui. Moţiunea care se va vota miercuri, 16 martie 2011, face referire la o altă muşcătură a celor cărora puterea le-a luat mintea! Afirm acest lucru pentru că noul Cod al Muncii, asumat printr-o procedură abuzivă, afectează grav interesele salariaţilor şi angajatorilor. Acest lucru nu este susţinut doar de partidele din opoziţie ,ci şi de către sindicate. Aşadar, miercuri este o zi mare pentru cetăţenii acestei ţări, iar eu, ca parlamentar, mă alătur sindicatelor şi îi invit pe toţi cetăţenii care s-au săturat să fie batjocoriţi de către PDL, să vină în Piaţa Constituţiei pentru a susţine opoziţia în demersul său de a da Jos Guvernul Boc!“, ne-a declarat deputatul PSD, Ciprian Nica.
La rândul său președintele PD-L Vrancea, deputatul Alin Trășculescu condamnă public o scrisoare trimisă de către deputatul PNL, Nini Săpunaru, colegul de alianță al lui Ciprian Nica, pe care îl acuză că nu a citit noul cod al muncii. „Am citit astăzi o scrisoare adresată focșănenilor de dl. Nini Săpunaru, strateg al Uniunii Socialiste și deputat. Înțeleg că, în calitate de membru al Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, domnul Săpunaru se arată foarte supărat de angajarea răspunderii Guvernului pentru noul Cod al Muncii care, citez, “va rupe echilibrul și pacea socială din societatea românească”. În afara faptului că materialul semnat de șeful PNL Vrancea este plin de neadevăruri și dezinformări, îmi permit o simplă remarcă. Dacă parlamentarii ar funcționa după Codul Muncii, angajatul Nini Săpunaru ar fi demult concediat. Nici un sindicat, nici măcar cel al vameșilor, nu l-ar putea salva, datorită faptului că domnia sa este un chiulangiu de notorietate. Conform unei monitorizări independente realizate de Institutul pentru Politici Publice, de la preluarea actualului mandat, dl Săpunaru a lipsit la 74,2% din voturile exprimate în Camera Deputatilor. Cum prezența la ședințe a deputaților este doar “o obligație legală, morală și regulamentară” fără sancțiuni, dl. Săpunaru își permite acum să dea lecții de moralitate și de responsabilitate politică. Și să treacă, cu brio, examenul la ipocrizie“, ne-a spus și deputatul Alin Trășculescu, președintele PD-L Vrancea.