Primăria Comunei Vânători în parteneriat cu AJOFM Vrancea derulează proiectul „PRIMUL PAS CĂTRE CARIERA TA”, cofinanțat de Uniunea Europeană, care are ca obiectiv sprijinirea tinerilor în dezvoltarea competențelor necesare pentru integrarea pe piața muncii. Prima serie de tineri din comuna Vânători s-au întâlnit, pe 7 februarie, cu organizatorii cu ocazia startului cursului MANAGEMENTUL CARIEREI.
Proiectul se adresează tinerilor cu vârsta între 14 și 29 de ani, oferindu-le oportunitatea de a participa la cursuri de formare și dezvoltare profesională adaptate nevoilor actuale ale pieței (cu subvenții între 200 si 400 lei), workshopuri, ateliere practice și posibilitatea ulterioară de a accesa cursuri de calificare (cu subvenții de până la 3600 lei).
„Prin acest program, dorim să fim alături de tineri în procesul de construire a unui parcurs profesional solid, oferindu-le sprijin și resurse pentru a-și valorifica potențialul. Felicitări tinerilor care au ales să participe la acest curs și bineînțeles așteptăm și alte persoane interesate să participe la seriile următoare“, ne-a declarat primarul comunei Vânători, Dănuț Cristian.










