Vrâncenii au depus corect declarația 112

Până la termenul limită de 26 aprilie 2011 au fost depuse la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea 5.132 declaraţii 112 privind obligaţiile declarative ale lunii martie, ceea ce reprezintă 98,33% din totalul declaraţiilor de depus. Dintre cele 5.132 declaraţii depuse, 572 declaraţii (11,15%) au fost depuse pe internet. În totalul declaraţiilor depuse, rata de eroare (declaraţii invalide) a fost de 1,38% , adică 71 de declaraţii au fost invalide .

Declaraţia unică cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii (ANAF, CNPAS; ANOFM, CNASS).

“Reaminitim contribuabililor că depunerea formularului 112 se poate realiza pe suport de hîrtie numai până la data de 1 iulie 2011. Întrucât procedura de obţinere a certificatului digital calificat necesită parcurgerea mai multor etape, invităm contribuabilii să urgenteze acest demers, deoarece ultimele declaraţii care se vor depune la ghişeu vor fi cele aferente lunii mai, cu termen de declarare 25 iunie 2011”, ne-au declarat inspectorii Finanțelor Publice vrâncene.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.