Primii 50.000 de stejari din ”Parcul Memoriei Naționale – RoMândria” plantați pe 18 noiembrie, la Mărășești

Eroii care și-au jertfit viețile pe altarul libertății națiunii române, în luptele istorice din Primul Război Mondial de la Mărăști, Mărășești și Soveja, vor fi întruchipați, în mod simbolic, într-o pădure care va cuprinde 335.000 de stejari. Numărul puieților corespunde fiecărui erou căzut în Primul Război Mondial, al cărui sacrificiu a dus la realizarea Marii Uniri de la 1918.
Ideea excepțională de a crea Parcul Național al Memoriei Naționale în orașul erou Mărășești, pe o suprafață de 75 ha, s-a născut în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri și din dorința de a onora memoria ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă din timpul Primului Război Mondial.
Vineri, 10 noiembrie, în cadrul ședinței Consiliului Județean, a fost aprobată demararea Proiectului Parcul Memoriei Naționale ”Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate”. Primii 50.000 de stejari vor fi plantați sâmbătă, 18 noiembrie 2017, pe o suprafață de 10 hectare.
Cu această ocazie, Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan a transmis invitația de a planta primii stejari în cadrul Parcului Național al Memoriei Naționale, Președintelui României – domnului Klaus Iohannis, Președintelui Senatului – domnului Călin Popescu Tăriceanu, Președintelui Camerei Deputaților – domnului Liviu Dragnea, Prim-ministrului României – domnului Mihai Tudose, viceprim-miniștrilor – domnului Paul Stănescu (Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), doamnei Grațiela Leocadia Gavrilescu (Ministrul Mediului), domnului Ion Marcel Ciolacu, miniștilor din Guvernul României, precum și tuturor parlamentarilor vrânceni.

Pe de altă parte, Președintele Consiliului Județean Vrancea face un apel public către toți românii care doresc să se alăture celor aproximativ 3.000 de voluntari implicați în campania de plantare a stejarilor să vină la Mărășești sâmbătă, 18 noiembrie 2017, pentru a scrie împreună istoria începutului Parcului Mândriei Naționale.
Facem precizarea că primul stejar al viitorului parc a fost plantat în memoria eroinei Ecaterinei Teodoroiu, cu ocazia amplelor manifestări care au avut loc la Mărășești în data de 6 august 2017.
Plantarea puieților şi derularea procedurilor necesare punerii în operă a acestei idei cu valoare simbolică vor fi etapizate până la finalul anului 2018, când România celebrează Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Consiliul Județean Vrancea este coordonatorul campaniei Parcul Memoriei Naționale ”Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate” RoMândria, alături de postul de televiziune Antena 3 – partener inițiator și Ministerul Apărării Naționale (MAPN), Regia Națională a Pădurilor- Romsilva, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, în calitate de parteneri.
Numele tuturor voluntarilor care vor participa la evenimentul de sâmbătă, 18 noiembrie 2017, începând ora 9.00, la Mărășești, va fi făcut public pe site-ul Consiliului Județean Vrancea. De asemenea, la finalul lucrărilor de realizare a parcului, numele tuturor voluntarilor se vor regăsi într-o capsulă a timpului, care va fi îngropată în zona centrală a acestui loc închinat memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.