Primarul municipiului, Cristi Misăilă are planuri mari pentru învățământul focșănean!

* Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă dorește ca învățământul din municipiu să atingă nivelul de excelență * În acest sens Cristi Misăilă își dorește întărirea relațiilor cu Universitatea Dunărea de Jos Galați * Primul domeniu care ar putea beneficia de sprijinul universitarilor gălățeni este robotica *

Primul pas în această direcție a fost făcut ieri când primarul Focșaniului, Cristi Misăilă a avut o întâlnire cu rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu. La conferința de presă care a urmat a participat și inspectorul școlar general al ISJ Vrancea, Dorin Cristea.

“Reluarea legăturilor cu mediul universitar vine în întâmpinarea tinerilor care vor să studieze la o facultate dar și a mediului de afaceri care are nevoie de forță de muncă specializată. Galațiul este centrul universitar cel mai apropiat de Focșani iar ăsta este un argument solid pentru acei dintre tinerii care vor să fie cât mai aproape de casă”, a declarat primarul Cristi Misăilă. Acesta a mai subliniat faptul că rezultatele foarte bune obținute de liceenii focșăneni în competițiile de robotică justifică înființarea, de către municipalitate, a unui centru de excelență în robotică care să beneficieze și de sprijinul Universității Dunărea de Jos Galați. “Ne gândim cu mare interes să dezvoltăm un parteneriat în acest domeniu, mai ales că au o facultate pe ceea ce înseamnă automatizări și tinerii noștri pot să își urmeze pasiunea și totodată să se specializeze în domeniu, să pună în practică ceea ce am văzut anul trecut la etapa de la Focșani a Olimpiadei naționale de Robotică la Colegiul Național Unirea. Am avut surpriza și plăcerea de a vedea cât de inventivi sunt copiii noștri. Ne-am gândit să le oferim tinerilor posibilitatea de a-și perfecționa cunoștințele, de a-și dezvolta capacitățile”, a spus primarul Cristi Misăilă.

La această oră Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi are 14 facultăți fiind vorba despre medicineă, inginerie, științe umaniste, economice, juridice, arte, educație fizică și sport la care se adaugă, în premieră pentru o universitate românească, un centru de studiu în vestul Europei. Rectorul prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu a menționat că studenții vrânceni reprezintă 7-8% din numărul total al studenților acestei universități și că intenționează să facă tot posibilul ca acest procent să crească. Argumentele Universității Dunărea de Jos Galați, pe lângă calitatea studiilor, sunt oferirea unor condiții foarte bune de cazare precum și a burselor.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.