Carnavalul ALTFEL la Focșani!!!

* „Carnavalul Altfel” vă propune, miercuri 20 aprilie 2016, de la ora 16, la Sala Mare a Ateneului Popular Focșani, minute de interacțiune, tradiție, sport,versuri, muzică, dans și teatru, în română, franceză și engleză, cu participarea pe scenă a copiilor de la grădinițele Gugești, nr.11 Focșani, nr.16 Focșani, Biblioteca Publică Năruja, Centrul de Limba Franceză Focșani, Clubul de Engleză Focșani *

„O parte din populația pitică vrea să-și manifeste dorința de a sărbători ceva … altfel în „săptămâna altfel”. Iar pentru ca mișcarea lor să fie recunoscută ca una tradițională, o expresie a culturii, +ncep prin a se îmbrăca în diferite straie altfel, vor cânta și aduce vorbe câte încap în gurițele lor, ca să-și arate viziunea pentru o altfel de lume și gândire. Fiind o mișcare pornită din sufletul comunității de pitici dornici de distracție, este în primul rând o sărbătoare a acestora, în timpul căreia chiar și părinții ar trebui să primească zile libere: una pentru pregătiri, una pentru sărbatoarea însăși, iar înca una pentru a sedimenta frumusețea amintirilor.
Vor fi multe „altfel” de momente, mai dulci, mai sportive, mai tradiționale, mai cântate, mai gastronomice. Totul in jurul a 150 copii circa, din oraș, dar și din județ. Vor arăta cum știu ei să socializeze mai frumos, să păstreze bucuroși zâmbetul pe buze, să facă ce știu mai bine : să fie COPII.
Iar dacă noi ne dorim pentru ei o altfel de lume, cu o altfel de gândire, într-o altfel de manieră de conviețuire, haideți să începem prin a ne privi noi înșine altfel“, ne-a declarat Marilena Șerbănuț, organizatorarea evenimentului.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.