Universitatea Al. I. Cuza din Iași – oferta educațională pentru Filiala de la Focșani

În cursul zilei de astăzi, administrația județeană a fost informată cu privire la oferta educațională propusă pentru Filiala de la Focșani, pentru anul universitar 2021 – 2022, de către instituția de învățământ superior din Iași.

Important de știut este faptul că vor fi locuri și la buget, nu doar cu taxă, iar cursurile vor fi și la zi, cu frecvență, așadar, nu doar cu frecvență redusă sau la distanță. Precizăm aceste lucruri pentru că au existat informații false cu privire la oferta educațională de care vor beneficia studenții care vor alege să studieze la Focșani. În perioada următoare vor fi transmise de către rectorii universităților care au ales să deschide filiale în Vrancea și alte detalii cu privire la cursurile care vor începe la toamnă. Le mulțumesc rectorilor de la Iași și de la București, dar și tuturor celor care au făcut posibil să avem universități la Focșani”, a precizat președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.

Oferta educațională propusă este următoarea:

  • Limbă și literatură română – O limbă și literatură modernă, studii universitare de licență, învățământ cu frecvență, 25 locuri buget / 15 locuri cu taxă
  • Istorie, studii universitare de licență, învățământ la distanță, 25 locuri cu taxă
  • Drept și ordine publică, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 10 locuri buget / 15 locuri cu taxă
  • Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 9 locuri buget / 16 locuri cu taxă
  • Matematici fundamentale pentru învățământ, studii universitare de master, învățământ cu frecvență redusă, 25 locuri cu taxă

În același timp, reprezentanții Universității ”Alexandru Ioan Cuza” au precizat că se află în curs de evaluare la ”Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior” (ARACIS) programul ”Politici publice și management instituțional”, studii universitare de master, învățământ cu frecvență. ”În măsura în care vom primi acordul ARACIS, vom demara procedurile de admitere și pentru acest program, în acest an”, a precizat prof. univ. dr, Tudorel Toader, rector al Universității din Iași.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.