Col. Dr. Alexandru Keresztes: „Spitalul Județean Sf. Pantelimon era FUNCȚIONAL când am venit eu aici“!!!

* Col. Dr. Alexandru Keresztes cel care a fost pus la conducerea Spitalului Județean Sf. Pantelimon Focșani a afirmat astăzi că unitatea spitalicească era FUNCȚIONALĂ la momentul preluării sale de de către Armată și NU dezastruoasă *  Cifrele arată că atât medicii și restul personalului precum și managerul suspendat Constantin Mândrilă și-au făcut datoria!!! * În spitalul atât de blamat de PNL, 23 de pacienți COVID-19 s-au vindecat iar Secția de Cardiologie a fost redeschisă iar secția de Nefrologie urmează să-și reia activitatea * Comandantul militar al Spitalului Județean Sf. Pantelimon a apreciat laudativ activitatea Asociației medicale „Sf. Pantelimon“ dar și eforturile cadrelor medicale și autorităților de la Adjud * La conferința de presă de astăzi au mai participat prefectul Gheorghiță Berbece și directorul medical, dr. Gabriel Negoiță *

La venirea militarilor la conducerea Spitalului Județean Sf. Pantelimon aceștia au preluat un spital FUNCȚIONAL. Aceasta este concluzia Col. Dr. Alexandru Keresztes, cel care a fost pus la conducerea unității la solicitarea ministrului Sănătății, Nelu Tătaru și care a mai afirmat că situația NU este una dezastruoasă. Cifrele arată că atât medicii și restul personalului precum și managerul suspendat Constantin Mândrilă și-au făcut datoria. Niciun medic de la Secția Infecțioase, adică epicentrul spitalului în aceste zile, nu a fost infectat cu COVID-19. Din cele 24 de cadre medicale ale Spitalului Județean Focșani diagnosticate pozitiv cu COVID-19, 2 sunt medici, 13 sunt asistenți medicali, 7 infirmiere, 1 brancardier și 1 personal auxiliar. Stocurile de materiale de protecție arată că fostul manager a încercat să facă tot ce s-a putut. „Peste tot au fost comenzi de materiale de protecție care ulterior nu au mai fost onorate de furnizori. Din ce am văzut noi la mănuși de exemplu stocurile au fost realizate, chiar peste necesar. Va trebui să asigurăm necesarul de materiale de protecție pentru cel puțin 45 de zile“, a mai adăugat col. dr. Keresztes. Potrivit spuselor sale Consiliul Medical al Spitalului Județean Sf. Pantelimon este autoritatea medicală care va stabili ce este de făcut. „Apreciez faptul că toată lumea a sărit să dea o mână de ajutor. Mulțumesc  Consiliului Județean, Primăriei Focșani pentru sumele alocate“, a afirmat comandantul militar al Spitalului Județean *

* O nouă secție de ATI-COVID la etajul 3 al Spitalului Județean

Măsurile luate de conducerea militară au vizat amenajarea unui perimetru de izolare a Spitalului, precum și antrenarea cadrelor medicale în ceea ce privește folosirea corectă a echipamentelor de protecție. De asemenea se va deschide o nouă secție de ATI-COVID, la etajul 3 al Spitalului Județean. „Prin formarea noastră profesională, ca militari, am fost instruiți să facem față la exact acest tip de situații. Una dintre măsuri a fost aceeAu fost formate 5 echipe de lucru pe secţie care includ medic, asistenţi şi infirmiere. Vor lucra 4 echipe de bază şi una de rezervă în ture de câte 6 ore. Vom face antrenamente cu personalul privind echiparea și dezechiparea în siguranță“, a mai declarat comandantul militar al Spitalului județean. Potrivit datelor prezentate cu această ocazie sunt 2 pacienți cu COVID-19 sunt internați Terapie Intensivă și se află într-o stare gravă, aceștia fiind intubați.

* Alba neagra cu condițiile de carantinare.  În ordinul de ieri era permisă carantina la domiciliu, azi nu!!!

Ordinul de ieri al Ministerului Sănătății instituia, în premieră, măsura carantinei la domiciliu. Ordinul publicat ieri în Monitorul Oficial prevedea că românii care revin în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în premieră în carantină la domiciliu, “pe baza declaraţiei pe propria răspundere”. Condiția era ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu.

În Ordinul publicat ieri de Ministerul Sănătății, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu. Conform variantei de ieri Ordinului Ministerului Sănătății, care a fost modificat, existau 3 categorii de persoane care putea fi plasate în carantină la domiciliu și anume persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie); persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus; membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Culmea este că astăzi guvernul a revenit asupra actului iar din textul Ordinului a fost eliminat tocmai articolul care prevede că persoanele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu. Noua variantă a Ordinului Ministerului Sănătății urmează să fie publicată în cursul zilei de joi în Monitorul Oficial. În tot acest timp, în care ordinele sunt modificate de la o zi la alta Constantin Mîndrilă este la secția Infecțioase, unde a fost dus forțat, de Poliție!

Col. Dr. Alexandru Keresztes a cerut solidaritate în jurul cadrelor medicale și a apreciat laudativ eforturile Asociației medicale „Sf. Pantelimon“ dar și eforturile cadrelor medicale și autorităților de la Adjud. Potrivit datelor oficiale astăzi la ora 13.00, în Vrancea, erau 174 persoane infectate, 854 în carantină, 677 în autoizolare și 7 decese, cu mențiunea că au fost realizate de 647 de teste.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.