* Corul Parohiei Irești cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CIPRIAN al Buzăului și Vrancei, a cântat duminică 4 decembrie, la Biserica românească din Tours , urmare a parteneriatului cu Parohia românească și Școala Românească Tours-Doamna Maria Brâncoveanu *
Aflat în inima Franței, pe Valea Luarei, Orașul Tours și datorită faptului că este un important centru universitar de medicină, a devenit sălaș pentru românii care au ales să lucreze în această zonă. Cei care s-au stabilit la Tours, dintre care foarte mulți medici, și-au dat repede seama cât de importantă este Biserica în viața lor și prin dorință, rugăciune și eforturi financiare, a fost cumpărată actuala Biserică pe care acum o renovează.
“Poți scoate românul din România, dar nu poți scoate România din sufletul românului!”
„Comunitatea noastră din Tours, devenită o familie frumoasă prin implicarea românilor păstoriți și catalizați de părintele Vasile Somle , a dorit să serbeze Ziua Națională a României într-o manieră cât mai autentică și a invitat Corul Parohiei Irești ca și prin cântec , să întărească legăturile de suflet cu Țara.
Emoțiile momentului au copleșit pe cei care au participat la eveniment (au participat persoane care au venit de la sute de kilometri, care au venit chiar cu o zi înainte și au stat la hotel pentru a putea participa la eveniment), datorită repertoriului și prestației Corului, dar și pe coriști , doamna preoteasă Paraschiva și părintele Miron, care au cunoscut astfel o comunitate trăitoare , în mijlocul căreia, se luptă ca niște Arhangheli doamna preoteasă Rebeca și părintele Vasile Șomle cu cei trei copii ai lor și al patrulea, care se va naște în câteva luni.
Și la Tours, ca în atâtea locuri pe unde s-au stabilit românii, se confirmă faptul că este greu departe de cei dragi și Țară, dar și că prin rugăciune, implicare și jertfă , se pot face multe, atunci când “Omul sfințește locul “, iar la Tours românii noștri, indiferent de profesie, și-au câștigat respectul prin profesionalism și caracter. Mulțumim din suflet tuturor celor implicați!“, este mesajul postat pe contul de social media al Parohiei.