Discursul ministrului apărării la ceremonia organizată în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei României

„Domnule Președinte al României,

Domnule Prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Înalt Prea Sfințiile Voastre,

Distinși invitați,

Bravi veterani de război,

Doamnelor și domnilor generali și amirali, ofițeri, maiștri militari și subofițeri, gradați și soldați profesioniști, personal civil,

Ziua Armatei României este o dată importantă în calendarul tradițiilor noastre nu doar pentru cei care poartă uniforma militară, ci pentru toți românii. Victoriile repurtate de armata română, în toamna anului 1944, pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, au rămas în conștiința națională ca repere de demnitate și patriotism autentic.

Omagiem, astăzi, jertfa celor care au luptat și au căzut pentru eliberarea țării în Al Doilea Război Mondial, dar și eroii militari români care şi-au dat viaţa în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan.

25 Octombrie este și ziua în care ne onorăm veteranii de război și ai teatrelor de operații, militarii activi, în rezervă sau în retragere, precum și personalul civil care își desfășoară activitatea în Armata României. Tuturor le datorăm respect și recunoștință!

Doamnelor și domnilor,

Ne confruntăm, astăzi, din nou, cu un val de violență, din Ucraina vecină, până în Israelul prieten. Invazia ilegală declanșată de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și atacurile barbare ale grupării teroriste Hamas asupra civililor din Israel reprezintă violări flagrante și nejustificate ale dreptului internațional umanitar, pe care România le-a condamnat în termenii cei mai fermi.

În vremuri atât de tulburi, trebuie să găsim căile prin care să acționăm, în comun cu aliații și partenerii noștri, pentru întărirea securității și apărării țării.

La declanșarea invaziei ruse în Ucraina, NATO a activat, pentru prima dată în istorie, planurile de apărare, dislocând forțe și tehnică de luptă pe teritoriul țărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România – o dovadă clară a solidarității și coeziunii euro-atlantice. Cu peste 5.000 de militari aliați dislocați în prezent în țara noastră, care se instruiesc împreună cu militari români, suntem mai bine protejați și apărați. Prezenţa militarilor SUA pe teritoriul României reprezintă o altă contribuţie importantă pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei pe flancul estic.

Totodată, salut angajamentul Franței faţă de securitatea regională, în general, şi a României, în particular, în calitate de naţiune-cadru pentru constituirea și asigurarea comenzii Grupului multinațional aliat de luptă din România.

Doamnelor și domnilor,
Armata României se află în plin proces de modernizare și transformare, reușind să atingă deja, în multe dimensiuni, standardele NATO. Asigurarea unui buget de 2% din PIB, începând cu 2017, și mărirea la 2,5% în acest an a permis demararea unor programe ambițioase de dotare cu tehnică și echipamente de ultimă generație. Planurile de înzestrate avizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, programele de achiziții esențiale aprobate de Parlamentul României și sprijinite de Guvern vor asigura o bază solidă de dezvoltare a armatei noastre în următorii ani și vor întări în mod semnificativ flancul estic al NATO.

Doamnelor și domnilor,
Sărbătoarea de astăzi este o zi a recunoștinței românilor față de militarii noștri. Armata asigură, prin oamenii care îi îmbracă uniforma cu onoare, mândrie, patriotism și simț al datoriei, securitatea și apărarea noastră, a tuturor, și este garantul unei vieți trăite în pace și libertate.

Pentru a putea oferi României armata performantă de care are nevoie, este esențial să ne concentrăm și pe îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale militarilor și salariaților civili. De aceea, vă asigur că suntem și vom rămâne preocupați de asigurarea unui tratament demn celor care au pus Țara înainte de toate.

Vreau să adresez un gând bun studenților Academiei Tehnice Militare și ai Universității Naționale de Apărare care au depus, astăzi, jurământul de credință față de țară. Armata României are nevoie de entuziasmul, de energia, de inteligența, de creativitatea și de forța generației dumneavoastră!

Totodată, un mesaj de recunoștință transmit și celor care marchează Ziua Armatei României departe de țară, de casă și de familii, în teatrele de operații. Vă mulțumesc pentru responsabilitatea cu care vă îndepliniți misiunile și pentru că, prin profesionalismul de care dați dovadă, sunteți adevărați ambasadori ai României. Ne mândrim cu dumneavoastră și vă așteptăm, sănătoși, acasă!

În final vă rog să-mi permiteți să urez La mulți ani, Armatei României!“, a fost mesajul Ministrului Apărării, Angel Tîlvăr.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.