Fiecare Copil în Grădiniță ajunge și în Vrancea, cu sprijinul Cargill

Începând cu toamna acestui an, compania Cargill îşi va extinde susținerea din Podari, judeţul Dolj şi în Tîmboeşti, județul Vrancea. În cei trei ani de când Cargill susține comunitatea din Podari, 87% dintre copiii săraci au avut prezență zilnică. Acest model de succes a determinat Cargill să răspundă solicitării OvidiuRo și să-i susțină și pe copiii din Tîmboești.

Parteneriatul dintre Cargill și OvidiuRo continuă activ, în baza misiunii comune de implicare în dezvoltarea comunităților sărace din România. Programul Fiecare Copil în Grădiniță va oferi, în fiecare lună, tichete sociale în valoare de 50 de lei familiilor defavorizate din comuna Tîmboești, cu condiția ca părinții să își trimită copiii la grădiniță în fiecare zi. De asemenea, copiii vor primi rechizite și, cu sprijinul autorităților locale, îmbrăcăminte și încălțăminte.
Asociația OvidiuRo instruieşte şi asistă şcolile şi comunităţile pentru a integra cu succes în sistemul educaţional, de la o vârstă fragedă, copiii care trăiesc sub limita sărăciei . Fiecare Copil în Grădiniţă oferă şansa de a reuşi la şcoală şi de a absolvi liceul.
Începând cu toamna acestui an, compania Cargill îşi va extinde susținerea din Podari, judeţul Dolj şi în Tîmboeşti, județul Vrancea. În cei trei ani de când Cargill susține comunitatea din Podari, 87% dintre copiii săraci au avut prezență zilnică. Acest model de succes a determinat Cargill să răspundă solicitării OvidiuRo și să-i susțină și pe copiii din Tîmboești .
Vasile Varvaroi, Director General al Cargill în România, a precizat: „Resursa cea mai de preț a unei societăți o reprezintă generațiile fragede, ce au nevoie de formare în spiritul accesului egal la educație. Ele vor contribui, astfel, la conturarea unui viitor mai bun și mai prosper. Cargill dorește să fie parte din acest proces și va fi mereu un partener de nădejde pentru comunitățile în care operează. În baza rezultatelor obținute în Podari, am decis să sprijinim inițiativa OvidiuRo și în zona Moldovei”.
Cele două fondatoare ale OvidiuRo, Leslie Hawke și Maria Gheorghiu, sunt și vizionarele programului Fiecare Copil în Grădiniţă. Împărtășind din experiența de până acum, Leslie Hawke a menționat: „Este un sentiment extraordinar să poți vedea rezultatele palpabile ale acestui program și cât de mult s-a dezvoltat. Obiectivul nostru final este ca toţi copiii din zone rurale defavorizate, cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, să meargă zilnic la grădiniță. Astfel, ei vor putea ţine pasul cu colegii lor și vor avea o șansă reală la o viață mai bună”.
„Ajutăm părinții săraci şi să conștientizeze importanța educaţiei timpurii pentru copiii lor.Nu am fi putut ajunge aici fără sprijinul financiar al lui Cargill”, a adăugat Maria Gheorghiu.
Succesul programului Fiecare Copil în Grădiniţă a avut ca elemente centrale colaborarea strânsă cu autoritățile locale, școlile din comunități și parteneri strategici precum Cargill. Doamna Daniela Mihalcea, primarul comunei Tîmboești, susține aplicarea acestui model în localitatea din Vrancea: „Vrem să investim în viitorul tuturor copiilor din comună și venim în ajutorul părinților care nu își pot permite întreținerea acestora în grădiniță. Ne bucurăm să fim implicaţi în acest program, împreună cu OvidiuRo și Cargill”.
În noul an școlar, peste 2000 de copii din zone rurale sărace ale României vor beneficia de sprijin pentru a veni zilnic la grădiniță. Începând din septembrie 2014, OvidiuRo va implementa programul Fiecare Copil în Grădiniţă și în județul Vrancea, cu sprijinul Cargill.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.