In memoriam Mircea ROND!

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Comunitatea Evreilor Focșani, organizează joi, 1 februarie 2024, ora 17.00, la Sinagoga din Focșani, un eveniment cultural în memoria fostului lider al comunității evreiești, Mircea ROND (N. 27.11.1955 – D. 17.11.2023).
Cursanții Școlii Populare de Artă din cadrul Centrului Cultural Vrancea vor onora memoria lui Mircea ROND, care a deținut funcția de Președinte al Comunității Evreilor din județele Vrancea și Buzău. Om de cultură, acesta a oferit spațiul Sinagogii Focșani pentru desfășurarea unor numeroase evenimente culturale de înaltă clasă, a fost o gazdă primitoare, caldă, pentru oamenii dedicați istoriei și culturii românești și evreiești.
La eveniment vor participa experți și cursanți ai claselor Pictură și Pian din cadrul Școlii Populare de Artă.Clasa Pictură, îndrumată de expert Liviu Nedelcu, va organiza o expoziție de pictură a elevilor: Mioara Andronache, Daniela Bercea, Elena Briazu, Cristina Calotă, Andrada Dăscălescu, Silviu Dima, Raluca Duță, Dragoș Ivan, Tomica Monica Hărăbor, Traian Lățcan, Andra Carla Lupeș, Ionel Lupu, Florentina Mihalache, Valerica Nichifor, Paul Nieagu, Valentina Tucan și Ștefania Maria Voicu. Clasa Pian, îndrumată de expert Antoaneta Iozefina Ciobanu va participa cu elevii: Ioana Buzăianu, Bogdan Logodinschi și Ruben Dogaru,
Clasa Pian, îndrumată de expert Adrian Stroia va participa cu elevii: Irina Dumitrache și Iustin Vișan.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.