Membrii Sindicatului Liber din Învățământ, alături de președintele Sindicatelor, Constantin Ionescu, au solicitat și primit o întâlnire cu prefectul județului Vrancea – Nicușor HALICI, la o zi după participarea la protestul de la București. Subiectele întâlnirii au fost problemele cu care se confruntă personalul din sistemul de învățământ.
„Am ascultat cu interes nemulțumirile cu care se confruntă, iar în perioada următoare voi discuta cu Ministrul Educației pentru a acționa toate pârghiile necesare identificării unor soluții practice, pentru generarea creșterilor salariale. Trebuie să depistăm o reformă în sistemul educațional pentru a le putea oferi angajaților un salariu decent, aceștia reprezentând baza oricărei societăți. Sperăm ca pe viitor să putem avea o stabilitate politică pentru a putea prioritiza în continuare nevoile românilor și pentru ca aceștia să poată beneficia de un mediu profesional în care să activeze cu mândrie!“, spune prefectul Nicușor HALICI.