[Moș] MISĂILĂ arată bățul la asfaltarea străzii BICAZ!

* Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin MISĂILĂ, a solicitat astăzi, 5 decembrie 2022,  asocierii Hidro-Salt-B-92 S.R.L. – Trace Group Hold PLC (Bulgaria) – SC Dineng Dev SRL sistarea lucrărilor de pe Strada Bicaz, ca urmare a NERESPECTĂRII normativelor în vigoare – asfaltarea în condiții meteo nefavorabile a unui trotuar * Pentru că există suspiciunea că proiectul nu poate fi terminat primarul a cerut servicilor de specialitate o analiză a evoluției proiectului dar și a modalităților în care contractul poate fi reziliat, fără a afecta implementarea proiectului european * Liberalii au sărit și ei la gâtul constructorilor dar îl arată cu degetul și pe primar *

Facem precizarea că asocierea în cauză a demarat lucrări de asfaltare fără să informeze serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Focșani. În consecință, primarul Crisi MISĂILĂ a dispus Serviciului Investiţii întocmirea unei note de constatare a situației existente pe strada Bicaz pentru ca aceste lucrări neconforme să nu fie introduse în situațiile de plată ale companiilor în cauză. 

„Din nefericire, deși au participat la o licitație publică și s-au angajat că au capacitatea să proiecteze și să execute proiectul european – Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focşani în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale, asocierea în cauză a demonstrat contrariul!“, spune primăria municipiului Focșani într-un comunicat de presă.

Potrivit municipalității încă din 2021, de când au demarat lucrările, constructorii au generat situații inacceptabile în implementare și mult disconfort cetățenilor din Focșani. Astfel, muncitorii companiilor care formează această asociere au fost acuzați că au distrus mai mulți tei pe Strada Bucegi, iar astăzi, 5 decembrie 2022,  au demarat asfaltarea unui trotuar pe Strada Bicaz pe o fundație udă și pe o vreme total  nefavorabilă (burniță, lapoviță etc) 

Deși o dată la două săptămâni, la Primăria Municipiului Focșani se organizează ședințe de analiză a progresului proiectului, constructorii nu au reușit, până în prezent, să convingă de faptul că sunt în stare să finalizeze proiectul „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focşani în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale”.

Din acest motiv, primarul MISĂILĂ a cerut servicilor de specialitate o analiză a evoluției proiectului dar și a modalităților în care contractul poate fi reziliat, fără a afecta implementarea proiectului european.

* Liberalii au sărit și ei la gâtul constructorilor dar îl arată cu degetul și pe primar *

Într-un rar moment de consens, neintenționat, cu primarul MISĂILĂ liberalii focșăneni, prin consilierul Victor DUMITRU, condamnă și ei asfaltarea în condiții considerate nepotrivite dar îl arată cu degetul pe primarul MISĂILĂ. „După ce timp de aproape doi ani lucrările de pe strada Bicaz, ca de altfel de pe multe străzi din oraș, derulate cu fonduri europene sau locale, edilul de Focșani s-a gândit să le facă o bucurie celor care locuiesc în zonă și a demarat lucrările de asfaltare, chiar dacă suntem la începutul iernii, iar afară temperaturile sunt în jur de zero grade, în condiții de ploaie, lapoviță sau chiar puțină ninsoare. Astfel, în cadrul proiectului derulat pe fonduri europene privind resistematizarea, s-au demarat lucrările de asfaltare a trotuarelor și se pregătește intens terenul pentru turnarea primului covor asfaltic, în condiții total nefavorabile pentru acest gen de lucrări. Îi solicit primarului, dar și firmei care execută lucrarea, să sisteze, măcar temporar lucrările, până ce condițiile meteorologice permit executarea lor“, spune liberalul Victor DUMITRU.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.