PFA-urile au termen de plată până pe 25 septembrie pentru impozitul pe venit!

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa contribuabililor persoane fizice organizate ca: întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri din activităţi independente (comerciale, prestări servicii), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit, că au obligaţia să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului pe venit aferent trimestrului III 2013.
De asemenea, 25 septembrie este termen de plată şi pentru contribuţiile sociale datorate de următoarele categorii de contribuabili:
întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;
membrii întreprinderii familiale;
persoanele cu statut de persoana fizica autorizata sa desfăşoare activităţi economice;
persoanele care realizează venituri din profesii libere;
persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă.
Contribuabilii menţionaţi vor plăti impozitul pe venit şi contribuţiile sociale până miercuri, 25 septembrie 2013, la trezoreria în raza căreia au domiciliul.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.