Primăria Focșani demarează lucrările de amenajare a viitorului parc Varlaam, chiar în Vinerea Verde!

* Primăria Municipiului Focșani invită cetățenii să participe într-un număr cât mai mare la evenimente care pun în valoarea mediul – fie să planteze un copac, fie să igienizeze o zonă verde, fie să renunțe la mașină în favoarea mersului pe jos sau a mersului pe bicicletă, vineri 24 martie 2023, în cadrul campaniei ”Verde pentru Focșani!” *

Cu această ocazie, Primăria Municipiului Focșani, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani, va demara o serie de lucrări de amenajare a viitorului parc Varlaam. După ce în 2022, odată cu inaugurarea locului de joacă, zona a fost resistematizată prin amenajarea unor alei și a parcării, acum urmează ca spațiul verde să fie pus în valoare prin realizarea unei zone de promenadă cu alei, bănci și copaci – un viitor veritabil parc. În acest sens, primarul Cristi Valentin Misăilă lansează invitația consilierilor locali, dar și tuturor focșănenilor, să se alăture acțiunii prin care vor fi plantați copaci în zona Varlaam.
Este al doilea an în care Primăria Municipiului Focșani marchează, prin acțiuni de plantare și igenizare, Vinerea Verde.
Cu un an în urmă, pe data de 8 aprilie 2022, în cadrul campaniei ”Verde pentru Focșani!” au fost plantați cireși japonezi pe aleile din Grădina Publică, la eveniment participând și campionul olimpic Alin Moldoveanu, cetățean de onoare al Municipiului Focșani.
Tot anul trecut, pe data de 16 septembrie, în cadrul aceleiași campanii, focșănenii au putut călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deșeurilor, printr-o acțiune de conștientizare a nevoii de protejare a mediului.
Un alt proiect privind campania de conștientizare ”Vinerea Verde” a fost inițiat de consilierul local Corneliu Gheoca, urmând să fie implementat în cursul acestui an.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.