Raiduri în barurile de lângă școli

* La data de 25.05.2011, între orele 10.00-14.00, poliţiştii de proximitate au organizat în municipiile şi oraşele din judeţ o nouă acţiune pe linia prevenirii absenteismului şcolar şi a consumului de băuturi alcoolice de către elevi, activitate desfăşurată cu precădere în localurile aflate în zona unităţilor de învăţământ *

Cu această ocazie au fost verificate 36 de baruri şi cafenele, fiind depistaţi absetând de la cursuri 43 elevi. Aceştia au fost identificaţi şi urmează să fie întocmite informări către unităţile şcolare de unde provin şi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele şcolare. Barmanii şi administratorii localurilor verificate au fost instruiţi în ceea ce priveşte interdicţia de a vinde minorilor băuturi alcoolice, sancţiunea contravenţională pentru această faptă fiind de la 100 la 500 lei,  în caz de repetabilitate putând fi dispusă suspendarea activităţii localului pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 zile (art. 3 pct. 22 şi art 4 pct. 4 din Legea 61/1991 republicată) .

La unul din barurile controlate au fost identificate trei eleve de clasa a XI-a care consumau băuturi alcoolice la orele 10.30, dar în urma verificărilor a reieşit că acestea erau majore. Conducerea unităţii de învăţământ urmează să fie informată cu privire la aceste aspecte. De asemenea, în parcarea din faţa unui colegiu din municipiul Focşani, a fost identificat un minor în vârstă de 17 ani, elev în clasa a X-a, care consuma băuturi alcoolice. Acesta a fost sancţionat contravenţional, urmând să fie informată conducerea unităţii de învăţământ şi părinţii acestuia.

Activităţile pe această linie vor fi intensificate, chiar dacă se apropie vacanţa şcolară, iar poliţiştii de proximitate vor efectua vizite la unităţile de învăţământ, unde vor organiza întâlniri cu elevii, pentru a discuta cu aceştia despre efectele nocive ale consumului de băuturi alcoolice şi plantelor de tip „etnobotanic”.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.