Oprișan: “Secția de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean Sf. Pantelimon va fi reabilitată”

“Astăzi am semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie (TBC)”, finanțat din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020.Valoarea totală a contractului semnat este de 5.851.703, 50 lei fără TVA ( 1.219.104,69 euro), durata de execuție a contractului fiind de 13 luni, iar câștigătorul licitației este Asocierea PIF&LMS Company SRL și BIA Consproiect SRL. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice în clădirea publică Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focşani, Secţia Pneumoftiziologie prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe.Practic vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior. Se vor efectua lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii. Totodată, se vor utiliza echipamente tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde consum și a lucrărilor de instalare a sistemului de ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior.Secția de Pneumoftiziologie este o clădire cu subsol tehnic, parter plus 4 etaje cu 90 de paturi, cu suprafața utilă de 1371,33 mp. Reabilitarea clădirii este necesară pentru a crea atât pacienților, cât și personalului un mediu care să le ofere confortul minim, siguranță și să le permită desfășurarea unui proces eficient.Toate aceste investiții vor îmbunătăți vizibil serviciile oferite pacienților și, implicit, vor contribui la condiții de viață mai bune pentru vrânceni. Sănătatea pe primul loc!”, a declarat pre;edintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.


Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.