Taxele notariale au scăzut cu 15%!

* Vrei să-ţi cumperi casă?  Taxele notariale au scăzut cu 15% *

Vrâncenii care au de legalizat teancuri de acte se pot bucura deoarece majoritatea tarifelor percepute de notari s-au micşorat consistent. Cea mai aşteptată reducere este cea de 15 la sută, la tranzacţiile de vînzare-cumpărare.

De departe sunt, însă, în avantaj cei care vor să facă o refinanţare deoarece pentru ei s-a stabilit o sumă fixă de 10 ori mai mică decît la începutul anului. Cele mai mari reduceri sunt însă cele pentru partaj, de 80 – 90 la sută. De exemplu, în cazul în care soţii au de împărţit bunuri în valoare de 60 de mii de euro, taxa scade, de la 3.000 de lei la doar 400 de lei. Şi pentru actele de ipotecă, absolut necesare la anumite credite, notarul vrea mai puţin. Astfel, în cazul unei locuinţe de 60 de mii de euro, cea mai vîndută prin programul „Prima Casă“, o să vă ceară în loc de 1.500 de lei, sub o mie.

În cazul refinanţării unui împrumutul doritorii erau obligaţi să facă o nouă ipotecă foarte scumpă. De acum, lucrurile se simplifică. Dacă prima ipotecă pentru un apartament de 60 de mii de euro era de 970 de lei, una nouă va costa doar 100 de lei, adică de aproape 10 ori mai puţin. S-au micşorat cu 10-15 la sută şi tarifele pentru tranzacţiile de vînzare-cumpărare. Cine cumpără o locuinţă de 60 de mii de euro, va da sub formă de onorariu 2.700 de lei, în loc de 3.000. Reducerile sînt valabile doar la notar şi nu privesc impozitele către stat.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.