Unirea Principatelor Române sărbătorită cu sobrietate la Focșani!

Alături de Președintele Senatului – Nicolae CIUCĂ, au mai fost prezenți la ceremonialul din Piața Unirii, Constantin Dudu Ionescu – reprezentantul președintelui Klaus IOHANNIS, șeful Cancelariei Primului Ministru – Alexandru-Mihai GHIGIU, șeful Statului Major al Apărării – General Gheorghiță VLAD, ÎPS CIPRIAN – Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, miniștri și parlamentari * Cătălin TOMA – președintele Consiliului Județean Vrancea, primarul mun. Focșani – Cristi MISĂILĂ, prefectul județului – Nicușor HALICI, secretarul general al PNL – deputatul Lucian BODE, primari și aleși vrânceni au completat lista oficialităților care au onorat evenimentul *

„După decizia politică a unificării principatelor sub același domnitor, primul act practic din 1859 s-a derulat la Focșani, unde s-a desființat granița dintre Moldova și Țara Românească. Din acel moment, orașul de pe Milcov nu a mai fost o localitate de graniță, ci mijlocul noului stat. Asta face ca Focșani să fie un simbol al unirii de acum 165 de ani, alături de Iași și București, unde s-a votat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859. Nu aveam cum să lipsesc de la ceremonia de la Focșani, unde am adus un omagiu celor care au făcut posibil momentul pe care îl celebrăm astăzi.
Generația Unirii de la 1859 a fost și națională, și europeană. Este dovada legăturii firești între aceste două caracteristici care asigură dezvoltarea unei identități politice și culturale, deopotrivă națională și europeană. Pentru că, astăzi, locul firesc al României este în Uniunea Europeană și în NATO. Acum, interesul național al României este cel mai bine slujit de consolidarea prezenței noastre în structurile euro-atlantice.
În istoria unei țări, mai există și momente complicate, momente în care apar diverse lipsuri sau nemulțumiri. Astfel de momente ne testează solidaritatea și ne pun la încercare unitatea. Le-am spus vrâncenilor că datoria noastră este de a menține spiritul Unirii de la 1859 și de a nu uita niciodată că unirea face puterea!“, a fost mesajul președintelul Senatului, Nicolae CIUCĂ.

„În toate momentele de cumpănă ale țării, poporul român a fost de fiecare dată capabil de eforturi naționale uriașe. Când totul părea împotrivă, românii au demonstrat o solidaritate impresionantă în fața provocărilor și a amenințărilor. Au arătat că știu să fie uniți și determinați în realizarea unui interes național comun.
Iar Unirea, așa cum au văzut-o înaintașii noștri, reprezintă simbolul puterii noastre colective, a capacității noastre de a depăși obstacolele și de a construi, împreună, un viitor mai bun.
Datoria noastră este să-i omagiem azi pe cei care au contribuit la realizarea acestui ideal. Oameni obișnuiți și lideri luminați deopotrivă, care au avut viziunea de a-și uni forțele pentru binele comun.
Sărbătorind Ziua Unirii suntem însă datori să reafirmăm responsabilitatea noastră față de generațiile viitoare. Și să înțelegem că rolul nostru, ca lideri politici, este ca viziunea noastră, cu toate că avem păreri diferite, este de a genera coeziune și unitate și nu diviziune socială.
Trebuie să lucrăm împreună tocmai pentru ceea ce ne definește ca națiune, ne păstrează valorile, ne oferă o viață mai bună și un viitor plin de speranță copiilor noștri! Doar așa demonstrăm că luptăm pentru România!
Îmi doresc ca spiritul acestui loc sacru, Mormântul Ostașului Necunoscut, să ne inspire și să ne amintească întotdeauna că, indiferent de provocări, suntem mai puternici atunci când suntem uniți.
Uniți într-o țară stabilă – politic și economic, în care niciun cetățean să nu se simtă lăsat în urmă!
Uniți într-o Românie respectată pe plan extern, care să-și apere cu tărie interesele!
Uniți putem privi cu încredere spre viitor, conștienți că putem depăși orice provocare atunci când suntem solidari!
La mulți ani, dragi români!
La mulți ani, România!“, a fost mesajul Primului Ministru – Marcel CIOLACU.

Lasa un comentariu

*

BREAKING NEWS

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.