Expoziție de pictură la Sinagoga Focșani!

* Sinagoga Focșani va găzdui un eveniment dedicat sfârșitului de an cu o expoziție de pictură, un recital de pian și o prezentare de vestimentație de iarnă *

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează sâmbătă, 10 decembrie 2022, ora 18.00, la Sinagoga Focșani, un eveniment cultural-artistic dedicat sfârșitului de semestru al anului școlar.

Elevii claselor Pictură și Design-vestimentar vor vernisa o ,,Expoziție de grup’’ cu desene, schițe și crochiuri.

Pe simeze vor expune elevii clasei Pictură, îndrumați de expert Liviu Nedelcu: Irina Elena Dogaru, Laura Rusu, Cristiana Zainea, Gabriela Bouroșu, Elena Olteanu, Maria Ostafi, Dragoș Ivan, Alexandra Boboc, Ana Maria Fifere și Ștefania Maria Voicu.

Elevii clasei Design-vestimentar, îndrumați de expert Georgeta Ciornei, vor expune lucrări ce vizează vestimentația sărbătorilor de iarnă: Alexandra Necula, Alexandra Holbia, Alessia Cernica, Natalia Lăscan, Elena Briazu, Mioara Andronache, Mioara Nejneru, Alexia Rădună, Rusanda Gușanu, Gina Lența, Anca Mărtinescu și Adriana Cherciu.

Cu această ocazie, Ioana Buzăianu, Gabriel Bogdan Logodinschi și Elenoire Chirilă, elevi la clasa Pian, îndrumați de expert Antoaneta Iozefina Ciobanu, vor susține un microrecital de muzică clasică.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.