Anca Iacob s-a născut şi a crescut în Bistriţa, iar în prezent locuieşte de opt ani, împreună cu soţul şi fiul ei, care a împlinit de curând un an, în Phoenix, Arizona, unde i s-au stabilit de altfel, şi fratele şi părinţii. A absolvit dreptul, este specialist în Criminal defense, Immigration, Bankruptcy şi Chapter 7 şi a reprezentat sute de cazuri în care inculpaţii se făceau vinovaţi de posesie şi vânzare de droguri sau arme, furturi, frauda ori infracţiuni contra persoanei. S-a orientat mai mult spre family based immigration şi considera că datorită crizei economice, numărul cazurilor de backruptcy va creşte în fiecare lună. Deşi până acum a lucrat mai mult pentru români, intenţionează să îşi diversifice clientela şi cu persoane din alte naţionalităţi. Principiul după care se conduce în munca este onestitatea, mai ales că în relaţia client-avocat, spune Anca Iacob, nimic nu este mai important decât comunicarea, acesta fiind şi unul din motivele, pe lângă imposibilitatea de a dezvolta o relaţie bazată pe încredere, pentru care mai şi refuză unele solicitări. Îşi percepe onorariul în funcţie de complexitatea cazului şi recunoştinţa clientului este pentru ea cea mai mare recompensă, cu atât mai mult cu cât profesia pentru care s-a pregătit este o permanentă provocare intelectuală.

Dacă ar fi să schimbe ceva, Anca Iacob declara că şi-ar dori mai puţin stres, însă ce mai contează acest lucru, din moment ce face totul din pasiune, astfel ca satisfacţia pe care o are atunci când câştiga un caz este enormă. După părerea ei, greşeala nu face casă bună cu această profesie, iar atunci când vine vorba să le dea un sfat celor mai tineri în branşa, le recomanda networking-ul.
——————————————————–

Octavian CURPAŞ: Aţi fost un copil care de mic avea simţul dreptăţii? Există în trecutul dumneavoastră „pre-universitar” ceva care să indice că aveaţi să vă hotărâţi pentru drept? De ce aţi ales totuşi, dreptul?

Anca IACOB: În cazul meu, cred că simţul dreptăţii s-a dezvoltat din copilărie şi s-a perpetuat de-a lungul timpului. Consider că întotdeauna am „simţit” că vreau să mă dedic acestei profesii, de aceea toate deciziile pre-universitare pe care le-am luat au pornit de aici. Am ales dreptul tocmai pentru că nu vedeam ce altceva aş fi putut face – nimic nu mă atrăgea mai mult.

Octavian CURPAŞ: În munca dvs. aveţi voie să greşiţi?

Anca IACOB: Cu toţii greşim, a greşi este omeneşte, dar în această meserie, prudenţa este imperativă.

Octavian CURPAŞ: Sunteţi căsătorită şi dacă da, când şi unde a avut loc acest eveniment? Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre soţul dvs.

Anca IACOB: Da, sunt căsătorită, tot cu un bistriţean, pe care l-am cunoscut însă, aici. Cosmin şi cu mine am spus „da” pe 31 decembrie, 2004, în Phoenix. După ce şi-a terminat MBA-ul, soţul meu s-a specializat în financial services.

Octavian CURPAŞ: În ce alte oraşe/state aţi mai locuit până să vă stabiliţi în Arizona şi în ce perioadă?

Anca IACOB: Înainte să venim în Arizona, am mai locuit doi ani şi jumătate în Tallahassee, Florida, unde am şi urmat de altfel, dreptul, la Florida State University College of Law.

Octavian CURPAŞ: Unde aţi făcut practica în timpul studiilor şi cu ce viziune asupra viitoarei profesii aţi ieşit de pe băncile facultăţii; credeţi că în cazul unui absolvent de drept, notele obţinute pe parcursul anilor de studii reflectă în mod clar tipul de activitate pe care o va desfăşura ca avocat?

Anca IACOB: Pe perioada studiilor am lucrat pentru mai multe organizaţii non-profit care ofereau servicii celor mai puţin privilegiaţi. Oricum, la absolvire nu ştiam încă spre ce mă voi îndrepta în carieră, ci doar ca pasul următor era să trec examenul de barou în Arizona, iar apoi să îmi caut un post. Pentru un proaspăt licenţiat, notele nu reflectă sub nici o formă opţiunea pe care o va face ca viitor avocat, întrucât aceasta depinde de o mulţime de alţi factori.

Octavian CURPAŞ: În ce ramură v-aţi specializat?

Anca IACOB: Imediat după ce am terminat studiile, am lucrat ca avocat din oficiu pentru Maricopa County – criminal defense.

Octavian CURPAŞ: De ce aţi decis să vă specializaţi în criminal defense şi care sunt cele mai frecvente cazuri pe care le reprezentaţi?

Anca IACOB: În ceea ce mă priveşte, se poate spune că am ajuns să mă specializez în „Criminal defense” mai mult printr-un joc al soartei. De când am început să profesez şi până acum, am reprezentat sute de persoane aflate în diferite situaţii – ar fi multe de enumerat, dar printre altele, aş aminti posesie şi vânzare de droguri sau arme, furturi, fraudă, infracţiuni contra persoanei, etc.

Octavian CURPAŞ: Cum este să aperi inculpatul şi de ce credeţi că unui inculpat este mai bine să i se aplice pedeapsa minimă şi nu cea maximă, în cazul în care se dovedeşte că este vinovat?

Anca IACOB: Răspunsul nu este unul concret – depinde de situaţie. Uneori, ai cazuri foarte bune, în sensul că dovezile nu suporta acuzaţiile şi deci, poţi face foarte multe pentru client. Alteori însă, cazurile sunt mai dificile şi avocatul apărării are datoria să obţină cel mai bun rezultat, în funcţie de dovezile existente. Referitor la cea de a doua întrebare, trebuie să ştiţi că nu toţi inculpaţii merita o pedeapsă minimă. Câteodată, în cazul recidiviştilor, unde acuzaţiile au fost deja dovedite, este potrivită o pedeapsă mai aspră, însă nu trebuie neglijate nici diferitele aspecte ce ţin de situaţia inculpatului, cum ar fi cele socio-economice, intelectuale, psihologice, etc. Foarte mulţi dintre aceştia prezintă circumstanţe atenuante care în ansamblu, sunt cea mai bună explicaţie pentru comportamentul lor deviant. Iată de ce, din când în când, măsură care se impune nu este pedeaspa, ci mai degrabă rezolvarea acestor probleme.

Octavian CURPAŞ: Cum este să rămâi singur în apărarea celui vinovat?

Anca IACOB: Aşa cum am mai amintit, depinde de situaţie. Dacă ajungi să câştigi, satisfacţia este enormă. Alteori, deşi suntem datori să facem tot ce putem pentru client, nimeni şi nimic nu ne ajută, pentru că practic, toate dovezile sunt împotrivă.

Octavian CURPAŞ: Ce ne puteţi spune despre activitatea dvs. în immigration şi care sunt cele mai frecvente cazuri cu care vă confruntaţi în acest domeniu?

Anca IACOB: Mi-am concentrat atenţia mai mult spre family based immigration, deşi am atins, desigur şi alte aspecte. Din păcate, immigration-ul fiind un subiect foarte dezbătut în ziua de azi, nu există prea multe şanse pentru cei ce vor să rămână legal în această ţară. În specialitatea mea, majoritatea cazurilor sunt cele care implică solicitările de rezidenţă permanentă (applications) din partea unuia dintre membri familiei pentru alt/alţi membru/membri ai familiei.

Octavian CURPAŞ: S-a întâmplat să reprezentaţi vreodată vreun emigrant care avea ordin de deportare din SUA? Mai există vreo şansă pentru asemenea persoane?

Anca IACOB: Sigur că am întâlnit şi astfel de situaţii şi de curând chiar am încheiat un proces de acest gen. Bineînţeles că mai exista unele şanse pentru persoanele ce se încadrează la anumite categorii de emigranţi, iar factorii care influenţează posibilitatea ca astfel de persoane să rămână sau nu în ţara sunt destul de numeroşi.

Octavian CURPAŞ: Am dori să ne spuneţi câteva cuvinte şi despre un alt domeniu în care aveţi specializare şi anume, despre banckruptcy. Care este procedura în Statele Unite pentru o persoană fizică aflată în incapacitate de plată, în ce măsură poate fi aceasta iertată de datorii, în ce condiţii şi cu ce consecinţe?

Anca IACOB: Datorită schimbării majore din 2005, orice persoană fizică poate să aplice pentru „iertarea” de datorii, însă condiţiile au devenit deja mai multe şi mai stricte. Desigur că datoriile respective pot fi stinse, pentru ca să nu uităm că există diferite tipuri de bankruptcy, care se aplică în funcţie de fiecare situaţie în parte. De exemplu, conform Chapter 7, în cazul unei persoane care ajunge la curtea federală şi se califica, este posibilă iertarea datoriilor, cu mici excepţii, însă standardele sunt diverse şi utilizarea lor depinde de circumstanţe.

Octavian CURPAŞ: Sunt uşor sau dificil de reprezentat în instanţă asemenea cazuri? Pe măsură ce criză economică avansează, cât de mare devine incidenţa unor astfel de procese? Ce gen de persoane sunt cele care ajung în asemenea situaţii?

Anca IACOB: Încă o dată, nu am un răspuns direct. Exista cazuri grele, unde pot să apară o serie de dificultăţi pe parcurs sau altele, care trec foarte repede şi uşor prin sistem, însă aşa cum vă puteţi imagina, datorită crizei economice, numărul lor va creşte în fiecare lună. Oricum, în această situaţie ajung persoane din toate paturile sociale pentru că repet, criză economică din prezent nu ţine cont de nici un fel de bariere sociale.

Octavian CURPAŞ: Puteţi să ne redaţi pe scurt, exeprienţa dvs. de până acum, ca avocat? Cine sunt posibilii dvs. clienţi/reclamanţi şi cum îi descoperiţi?

Anca IACOB: Deocamdată, marea majoritate a clienţilor mei sunt romani, însă intenţionez ca pe viitor să îmi diversific clientela, în sensul că aş dori ca persoanele care vor apela la serviciile mele să fie şi din alte naţionalităţi.

Octavian CURPAŞ: Joacă Internet-ul vreun rol în acest sens?

Anca IACOB: Desigur, şi încă unul foarte important, datorită faptului că tot mai multe persoane folosesc Internet-ul ca pe un instrument cu ajutorul căruia găsesc răspunsuri la întrebările pe care le au, indiferent de natura lor. Un procent destul de semnificativ din cei care mă contactează obţin coordonatele mele de pe Internet.

Octavian CURPAŞ: Pe ce se bazează în primul rând relaţia pe care o aveţi cu clienţii?

Anca IACOB: Vreau să cred că relaţia mea cu clienţii se bazează pe încredere şi îmi doresc în primul rând, ca toţi cei care mă contactează să descopere în mine şi un om cu care să poată să comunice.

Octavian CURPAŞ: Cum vă adunaţi informaţiile pentru cazurile la care lucraţi?

Anca IACOB: Depinde de tipul de informaţii. În general, clienţii ne furnizează informaţii cu caracter personal, însă dacă am nevoie de altfel de date, Internetul este de obicei, o sursă foarte bună şi desigur, la fel şi cărţile.

Octavian CURPAŞ: Obişnuiţi să refuzaţi anumiţi clienţi sau acceptaţi toate cazurile pentru care sunteţi solicitată?

Anca IACOB: Nu accept toate cazurile, sunt situaţii când o anumită relaţie profesională pur şi simplu nu poate sau nu ar trebui să existe, iar eu încerc să evit asemenea lucruri.

Octavian CURPAŞ: Ce anume înclină balanţa atunci când acceptaţi un caz şi din ce motiv refuzaţi alte cazuri?

Anca IACOB: Ori de câte ori accept un caz, factorul cheie este comunicarea între mine şi client, iar dacă pe altele le refuz, de vină sunt fie conflictul de interese, fie faptul că eu consider că nu pot să fac nimic în acea situaţie, fie lipsa de comunicare şi imposibilitatea de a dezvolta o relaţie bazată pe încredere.

Octavian CURPAŞ: Cum colaboraţi cu alţi avocaţi?

Anca IACOB: Depinde de împrejurări. De obicei, colaborez foarte bine cu colegii de breaslă, însă atunci când se întâmplă să ne situăm pe poziţii adverse, presiunea situaţiei schimba cursul obişnuit al lucrurilor.

Octavian CURPAŞ: Care este principiul după care vă conduceţi în profesia dvs.?

Anca IACOB: Onestitatea.

Octavian CURPAŞ: Aţi întâlnit oameni ai legii al căror principiu era să nu aibă nici un principiu?

Anca IACOB: Fără îndoială că am întâlnit, astfel de oameni există peste tot, indiferent de profesie sau de statutul lor social.

Octavian CURPAŞ: Apelaţi de obicei, la ajutorul tribunalulu, în cazurile pe care le aveţi de soluţionat?

Anca IACOB: În general, este de preferat ca soluţionarea unui caz sau a unei situaţii să se facă în afara tribunalului, dar acolo unde acest lucru devine imposibil, nu ai încotro şi trebuie să apelezi la o hotărâre judecătorească.

Octavian CURPAŞ: Vi s-a întâmplat să nu puteţi soluţiona un caz şi să vă trimiteţi clientul la o altă firmă de avocatură?

Anca IACOB: Ca avocat, nu poţi să faci absolut totul şi nici să soluţionezi orice tip de caz. Sunt de părere că trebuie să ne cunoaştem limitele, de aceea dacă un caz nu este de domeniul meu, încerc să îl pun în legătură pe cel care m-a contactat cu un avocat competent în domeniu.

Octavian CURPAŞ: Cum vedeţi cazurile de malpraxis în profesia dvs.?

Anca IACOB: Consider că asemenea situaţii sunt dăunătoare, de aceea ca avocat, trebuie să fii foarte conştiincios şi să tratezi cu seriozitate orice caz.

Octavian CURPAŞ: Cum vă percepeţi onorariul?

Anca IACOB: În general, îmi percep onorariul în funcţie de cât de complex este cazul la care lucrez.

Octavian CURPAŞ: Obişnuiţi să acceptaţi şi cazuri în care clientul nu vă poate achita onorariul cerut?

Anca IACOB: Da, pot să spun că fac foarte multe ore pro bono, ceea ce nu mă deranjează pentru că mă bucur să îi ajut şi pe cei care nu au posibilitatea materială de a-şi permite un avocat.

Octavian CURPAŞ: Care este cea mai mare recompensă în profesia dvs.?

Anca IACOB: Nimic nu se compara în această privinţă cu recunoştinţa clientului, atunci când este mulţumit de rezultatul obţinut.

Octavian CURPAŞ: Sunteţi o avocată scumpă în comparaţie cu alţi avocaţi?

Anca IACOB: Nu, nu consider că onorariile mele ar fi mari. De obicei, sunt rezonabile, cred eu, în comparaţie cu cele practicate de alţi avocaţi.

Octavian CURPAŞ: Consideraţi că fiecare caz este unic şi la fel fiecare delicvent?

Anca IACOB: Sunt convinsă că fiecare caz este unic, la fel şi fiecare delicvent. Fiecare caz este diferit şi trebuie tratat ca atare, de asemenea, fiecare delicvent are caracteristici deosebite, care joacă roluri diverse, ce trebuie scoase în evidenţă la momentul potrivit.

Octavian CURPAŞ: Sunteţi de părere că delicvenţii au, ca orice om de altfel, şi părţi bune, care din păcate, nu au fost suficient lucrate?

Anca IACOB: Cu toţii avem însuşiri bune şi rele – însă din păcate, majoritatea delicvenţilor au o experienţă de viaţă nu tocmai propice unei existenţe liniştite, care să urmeze un anumit curs, în funcţie de o serie de reguli şi norme.

Octavian CURPAŞ: Ce anume vi se pare cel mai periculos în profesia dvs.?

Anca IACOB: Nimic nu mi se pare mai periculos în această profesie decât greşeală.

Octavian CURPAŞ: André Malraux spunea că adevărul despre un om constă în principal, în ceea ce respectivul trece sub tăcere. Se probează această afirmaţie în practică juridică?

Anca IACOB: Poate că da, poate că nu. Ca avocaţi ai apărării nu ştim în ce măsură clienţii noştri ne ascund sau nu ceva, iar dacă fac acest lucru, este mai bine să nu ştim.

Octavian CURPAŞ: Se practică discriminarea în profesia dvs.?

Anca IACOB: Nu ştiu.

Octavian CURPAŞ: Este necesar ca tu, ca om al legii să fi suferit mai întâi, ca să îi poţi înţelege pe cei care devin victime sau cazurile de violenţă?

Anca IACOB: Mi-aţi pus o întrebare interesantă. După părerea mea, trebuie să dispui măcar de capacitatea de a te transpune într-o asemenea situaţie, dacă vrei să înţelegi anumite aspecte şi nuanţe ale unui caz.

Octavian CURPAŞ: Vă dezgustă delicvenţii sau dictatorii?

Anca IACOB: Vă daţi seama că am reprezentat foarte mulţi delicvenţi şi nu aş fi putut face acest lucru dacă m-ar fi dezgustat. În schimb, cu dictatorii este o altă poveste…

Octavian CURPAŞ: Dacă aţi fi fost chemată să îl apăraţi să spunem, pe Hitler, aţi fi acceptat provocarea? V-aţi dori să reprezentanţi în instanţă o vedetă, să zicem, pe Britney Spears?

Anca IACOB: Nu, nu cred că l-aş fi apărat pe Hitler, iar în privinţa lui Britney Spears trebuie să recunosc că nu am neapărat o dorinţă de genul acesta.

Octavian CURPAŞ: Există oameni în tagma dvs. cu care nu aţi dori să aveţi de-a face?

Anca IACOB: Sunt de părere că sunt oameni şi oameni în fiecare tagmă… Cu unii comunici într-un fel, cu alţii într-altul.

Octavian CURPAŞ: Este posibil să vă raportaţi la profesia dvs. ca la o permanentă provocare intelectuală?

Anca IACOB: Da, profesia pe care o practic este într-adevăr o permanentă provocare intelectuală, în special pentru că mereu apar lucruri şi situaţii noi, cu care nu ai mai avut ocazia să te confrunţi.

Octavian CURPAŞ: Ca avocat cu experienţă, ce recomandare le-aţi face celor care abia acum se apucă de treabă, în această branşă?

Anca IACOB: Cred că networking-ul este vital. Fără doar şi poate…

Octavian CURPAŞ: Ce v-aţi dori să schimbaţi în munca pe care o faceţi ?

Anca IACOB: Mi-aş dori mai puţin stres…

Octavian CURPAŞ: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-aţi primit în profesia dvs. şi cum l-aţi aplicat?

Anca IACOB: Cel pe care l-am dat şi eu, mai sus… Din păcate, nu am început să-l aplic decât mai târziu.

A consemnat,
Octavian D. CURPAŞ
Phoenix, Arizona, SUA