Soprana Diana ALEXE concert caritabil de Crăciun, la Adjud!

* Vineri, 23 decembrie, începând cu ora 18:00, pe scena Casei de Cultură ”Tudor Vornicu” din Adjud va avea loc concertul caritabil ”Crăciun acasă, la Adjud”, susținut de soprana Diana Alexe și baritonul Jinxin Chen, acompaniați de Nocturne Quartet * Cu ocazia evenimentului, tânăra soprană, cu rădăcini adjudene va fi onorată cu titlul de cetățean de onoare al Municipiului Adjud *

Accesul în sala de spectacole se face pe bază de invitație, care poate fi obținută de la Primăria Adjud. Invitațiile pot fi rezervate cu minim 2 săptămâni înainte de concert. Pentru un minim ajutor pentru scopul caritabil al evenimentului, organizatorii sugerează o donație de minim 50 RON,

Din fondurile donate în seara concertului va fi achiziționat pentru Spitalul Municipal Adjud un sistem de ultrasunete Lumify S4-1 (sondă portabilă). Acesta este necesar pentru investigația pacienților în regim de urgență și întâmpinarea acestora în vederea diagnosticării cu aparatură de înaltă precizie.

* Despre Diana ALEXE și invitații săi, baritonul Jinxin CHEN și NOCTURNE QUARTET *

Diana Alexe a absolvit Școala Generală „Angela Gheorghiu”, din Municipiul Adjud, sub îndrumarea doamnei învățătoare Simona Visu și a doamnei profesoare Ionela Chiriac. Diana a finalizat Colegiul Național de Artă Dinu Lipatti din București (2014), Universitatea Națională de Muzică din București (2018) și Musik und Kunst Privatuniversität din Viena (2020). S-a specializat sub îndrumarea Iuliei Isaev, Eleonorei Enăchescu, precum și a maeștrilor Mario Steller, Akiko Nakajima și Niels Muus.

În perioada anilor 2012-2015 a beneficiat de susținerea programului Tinere Talente, prin burse oferite de Majestatea Sa Margareta a României, iar în anii următori i-au fost acordate bursele Iolanda Mărculescu (2016/2017, oferită de soprana Georgeta Stoleriu) și Corneliu Fânățeanu (2016, oferită de tenorul Teodor Ilincăi).

Începând din anul 2019, prezența la concursuri lirice internaționale i-a adus recunoașterea internațională, materializată în numeroase premii: Mențiune Specială și Premiul Operei de Cameră Varșovia, la Concursul Internațional Ada-Sari (Polonia, 2019), Premiul III și Premiul Special al Teatrului Usti nad Labem, la Concursul Internațional Schneider-Trnavský (Slovacia, 2019), Premiul II și Premiul Special pentru Lied German la Concursul Internațional Grand Prix (România, 2019), Premiul I – Operă, la Concursul Internațional de Operă Antonin Dvorak (Cehia, 2019), Premiul II și Premiul special pentru cel mai bună interpretare a liedului de Dvorak în limba cehă, la Concursul Internațional de Lied Antonin Dvorak (Cehia, 2019), Marele Premiu la Concursul Internațional Emil Rotundu (România, 2020).

Soprana a colaborat cu Opera Comică din București (2017 – 2018), cu Wiener Staatsoper ChorAkademie (2018 – 2022), cu Academia de vară a Filarmonicii din Viena (2022 – 2021) și a fost invitată la Festivalul de la Immling (Germania, 2022), pentru rolul Violettei din La Traviata de GiuseppeVerdi, la gala de operetă de la Plauen, alături de Vogtland Philharmonie Greiz/Reichenbach (Germania, 2022) și de Opera de cameră din Varșovia, ca solistă în Recviemul de Mozart. A interpretat pe scena Operei Naționale Române din Cluj -Napoca (2020) și la Anhaltisches Theater Dessau(2021) rolul Gildei din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi și partitura Zerlinei din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart la Musikverein Graz / Konzerthaus Viena/ Schloss Thalheim Austria și la Filarmonica din Szeged,(Ungaria), în cadrul Companiei Opera Pannonica (2021).

*

Invitatul special al serii, baritonul Jinxin Chen a studiat arta vocală la Conservatorul de muzica din Beijing (2009 -2015), la clasa profesorului Xianlin Wang, a obținut diploma de master în operă la Universitatea de arte din Tokyo (2018), la clasa profesorului Eijiro Kai și diploma de master în interpretare vocală, la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesorului Sebastian Vittucci (2021).

S-a făcut remarcat pe podiumul unora dintre cele mai recente ediții ale unor concursuri internaționale, prin obținerea unor premii, precum Premiul special al juriului la Concursul Internațional de Canto Jozsef Simandy (Ungaria, 2021), premiul II la Concursul internațional de operă din Lituania (2021), Premiul I la Concursul Sorel din Japonia (2017), Medalia de aur la Concursul de operă italiană (Japonia, 2016), Premiul I la Concursul studențesc de lieduri (China, 2014), Premiul pentru excelență la Concursul internațional de canto Madama Butterfly (Japonia, 2011). A obținut deopotrivă burse de studii, acordate de Ministerul educației din Japonia (2015-2017), precum și bursa Anny Felbermayer (Austria, 2020).

A colaborat cu Academia de vară a Filarmonicii din Viena (2020) și cu Studioul de operă al Teatrului Național Slovac (2021).

Abordând un repertoriu divers, a răspuns în ultimii ani invitațiilor pe scene din Austria, Germania și Slovacia: Schloss Theater Schönbrunn (Contele Robinson/ Căsătoria secretă – Domenico Cimarosa și Contele Almaviva/Nunta lui Figaro – Wolfgang Amadeus Mozart, 2019), Schloss Theater Schönbrunn (Profesorul de muzică /Ariadna la Naxos – Richard Strauss, 2021), Wiener Konzerthaus și Graz Musikverein (Rolul titular din Don Giovanni – Wolfgang Amadeus Mozart, 2021), Teatro Barocco – Viena (Jarbas/Moartea lui Dido – Ignaz Holbauer și Maestrul de muzică/Il maestro di Cappella – Domenico Cimarosa, 2022), Teatrul Național Slovac (Monterone/Rigoletto – Giuseppe Verdi, Zuniga/Carmen – Georges Bizet, Vojak/Peter a Lucia – Miro Bazlik, Doctorul/La Traviata – Giuseppe Verdi 2022), Königswusterhausen Saal – Berlin (Enrico/Lucia di Lammermoor – Gaetano Donizetti, 2022).

În anii de studii a asimilat rolurile Don Alfonso și Guglielmo din Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart, precum și acela al lui Adonis, din opera barocă Venus și Adonis de John Blow.

Bas-baritonul se specializează și în repertoriul coral-orchestral, printre partiturile interpretate pe scene din China și Japonia numărându-se oratoriul Jephtha de Georg Friedrich Händel, Recviemul de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven.

Nocturne Quartet este un grup de tineri instrumentiși, dornici să ofere din emoția lor publicului larg, în preajma sărbătorilor de iarnă. Partiturile alese cu grijă vor îmbrăca seara într-o mantie de eleganță muzicală.

Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=588176563309789&set=a.291034599690655

Comments

comments

Lasa un comentariu

*

Free WordPress Themes

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Free WordPress Themes
Autentificare - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.