Ziua Protecției Civile sărbătorită de pompierii vrânceni!

* La sărbătoarea de ieri a salvatorilor vrânceni au participat subprefecții județului – Claudia SERAFIMCIUC și Gheorghiță BERBECE, generalul de brigadă Gabriel TURCULEȚ, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea – comisarul șef Remus NICA *

În fiecare an, ziua de 28 februarie reprezintă un moment de mare însemnătate pentru toţi cei care, de-a lungul timpului, au desfăşurat activităţi şi au dus la îndeplinire atribuţii specifice protecţiei civile. Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la prima atestare legislativă a apărării pasive, structură care a devenit mai târziu protecţia civilă. La 28 februarie 1933, Regele Carol al II-lea avea să aprobe prin Înaltul Decret Regal nr. 468, ”Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” document considerat drept actul de naștere al Protecției Civile.

Pentru marcarea acestui eveniment important, salvatorii vrânceni au organizat, marți, 28 februarie, în Sala ”Balada” a Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei” un simpozion aniversar.

În cadrul festivității, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghhel Saligny” al județului Vrancea, colonel Chiscop Flaviu a dat citire ordinelor de înaintare în gradul următor, înainte de expirarea stagiului minim în grad, pentru doi ofițeri și doi subofițeri.

În semn de apreciere a modului de îndeplinire a atribuțiilor, pregătirea profesională și comportarea demnă, locotenent-colonel Oprea Gabriel a fost înaintat la gradul de colonel, locotenent Gadjinschi Florin-Viorel a fost înaintat la gradul de căpitan, iar plutonier major Grigorescu Tatiana-Olimpia și plutonier major Pîrvu Cristina au fost înaintate la gradul de plutonier adjutant.

De asemenea, 40 de cadre militare au fost recompensate cu citarea prin Ordin de Zi pe Unitate și 10 subofițeri au fost recompensați cu acordarea Diplomei de Merit, pentru rezultatele foarte bune obținute în pregătirea profesională și îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.

Ceremonia s-a încheiat cu mesajul de felicitare al doamnei subprefect Claudia-Lavinia Serafimciuc.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.