Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc luni, 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur. Cei trei mari sfinţi ai Bisericii au trăit în secolul al IV-lea. Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credinţe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lîngă darul tîlcuirii Sfintelor Scripturi, au deţinut şi înalta treaptă a arhieriei. La 30 ianuarie, toate instituţiile de învăţămînt teologic din ţară îşi sărbătoresc patronii, deoarece Sfinţii Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură-de-Aur sînt consideraţi, pe drept, întemeietorii teologiei şi învăţămîntului creştin la nivel academic. În această zi sînt interzise toate activităţile casnice, pentru bunul mers al vieţii în gospodărie. Se dau pomeni pentru cei morţi neîmpărtăşiţi. Sărbătoarea se ţine mai ales în casele unde sînt fete de măritat, pentru norocul acestora.

Sărbătoriţi împreună

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur sînt sărbătoriţi împreună, pe 30 ianuarie, sub numele comun de Sfinţii Trei Ierarhi. Această sărbătorire în comun a fost aleasă tocmai pentru a evidenţia harul dumnezeiesc, cu totul deosebit, al acestora, chiar dacă numele fiecăruia în parte mai este pomenit în cursul aceleiaşi luni: Sfîntul Vasile cel Mare (1 ianuarie), Sfîntul Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi Sfîntul Ioan Gură-de-Aur (27 ianuarie cînd este amintită aducerea moaştelor sale). După cum arată anii trecerii lor întru Domnul (Sfîntul Vasile cel Mare – 379, Sfîntul Grigorie Teologul – 389 şi Sfîntul Ioan Gură-de-Aur – 407), cei trei au fost contemporani, ba chiar prieteni şi colegi de studii. Cei trei sfinţi au fost adevărate „vîrfuri“ ale creştinismului, întrecînd cu înălţimea lor pe mulţi alţi reprezentanţi ai străvechii noastre credinţe şi au avut un cuvînt greu de spus după acea lungă şi cumplită perioadă de persecuţii la care au fost supuşi creştinii – în acele vremuri – timp de aproape 300 de ani.

Sfîntul Vasile cel Mare

Sfîntul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei, într-o familie evlavioasă. Părinţii i-au dat o educaţie creştină aleasă. Studiile le începe în familie cu tatăl său, retorul Vasile. Învaţă cu cei mai erudiţi retori şi filosofi la Cezareea Capadociei (al treilea oraş ca mărime şi importanţă din Imperiul Roman, după Roma şi Alexandria Egiptului), apoi la Constantinopol, devenit capitala imperiului şi, în cele din urmă, la Atena, unde îl avea coleg şi prieten pe Sf. Grigorie de Nazianz, ca şi pe viitorul împărat Iulian Apostatul (361 – 363). Aici, la Atena, cei doi viitori mari ierarhi vor cunoaşte doar două drumuri „Şcoala şi Biserica“. În anul 355 se întoarce în oraşul natal, avînd 25 de ani, primeşte botezul, împarte întreaga avere la săraci şi intră în monahism. În singurătatea mănăstirii, împreună cu prietenul său Grigorie de Nazianz, alcătuiesc o culegere de texte despre frumuseţea vietii spirituale cu titlul: Filocalia – iubire de frumos. În 364 este hirotonit preot, iar în 370 – episcop al Cezareei Capadociei. De numele său sînt legate Regulile monahale mari şi mici, precum şi liturghia care-i poarta numele. Opere dogmatice, omiletice îl arată ca pe o stea de primă mărime a perioadei patristice.

Sfîntul Grigorie de Nazianz

Sfîntul Grigorie de Nazianz, unul dintre „părinţii capadocieni“, s-a născut la Arianz, lîngă cetatea Nazianz, dintr-o familie de aristocraţi. În anul 379 pleacă la Constantinopol unde, la mica Biserică a Învierii, ţine cele cinci Cuvîntări teologice în cinstea Sf. Treimi care îi vor aduce mai tîrziu numele de „Teologul“. Tot aici rosteşte cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Cuvîntările îl dezvăluie ca orator desăvîrşit, profund cunoscător al principiilor retoricii. De aceea, cuvîntările sale sînt studiate în şcolile de retorică. Prin acestea tînărul episcop a demonstrat că, în cetate, cultura creştină nu este cu nimic mai prejos de cea clasică păgînă. Interesant de ştiut, Sf. Grigorie este primul autor grec care a publicat o colecţie de scrisori, el punînd bazele corespondenţei ca mijloc de comunicare, fixînd de altfel caracteristicile unei scrisori: concizia, claritatea, graţia şi simplitatea.

Sfîntul Ioan Gură-de-Aur

Sfîntul Ioan Hrisostom sau Ioan Gură-de-Aur (344/354-407), mai tînăr ca ceilalţi doi antiohieni, este considerat cel mai de seamă reprezentant al şcolii din Antiohia, oraş socotit „Podoaba Orientului“ încă din timpul lui Alexandru cel Mare. Tatăl său a deţinut înalta funcţie militară de magister militum Orientis. Sf. Ioan este cel care fixează, în canoane precise, taina cea mai presus de fire şi înţelegere care se săvîrşeşte de fiecare dată în cadrul Sf. Liturghii, cînd Hristos se jertfeşte în mod real. De remarcat pentru noi, românii, faptul că în anul 399, la îndemnul Sf. Teotim, episcopul de Tomis, va trimite misionari în Scythia Minor (Dobrogea) pentru sciţi, nomazi la Dunăre. Datorită talentului său oratoric, de bun vorbitor, Sfîntul Ioan a primit titlul de „învăţător şi sacerdot universal“, tot graţie măreţiei şi splendorii cuvîntului său primind numele de Hrisostom, adică „Gură-de-Aur“. A fost şi patriarh al Constantinopolului.

Obiceiuri şi superstiţii

• În credinţa populară, cei trei ierarhi erau trei doctori vindecători de boli.
• În ziua în care sînt sărbătoriţi, nu se lucrează fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă.
• În această zi trebuie să dăm o lumînare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată.
• În multe zone, familiile îi ţin pe cei Trei Ierarhi de patroni ai casei; se face colivă şi oamenii merg la biserică.
• Pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, în această zi nu se lucrează
• Sărbătoarea se ţine pentru ca să ajute femeilor să toarcă mai cu spor peste an.
• Se face praznic în onoarea sufletelor morţilor neîmpărtăşiţi.
• Sărbătoarea se ţine pentru fericirea fetelor şi pentru a-i apăra de boli şi durere pe toţi ai casei.
• Celui ce lucrează în această zi i se strîmbă minţile.
• Fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul: nu lucrează şi nu mănîncă decît pîine şi sare.
• Se crede că în această zi încolţeşte sub zăpadă grîul care a rămas neîncolţit de cu toamnă.
• În tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea. De-acum, se zice că „se strîmbă pîrtiile“, iar vremea dă spre primăvară.
• Dacă curg streşinile, primăvara e friguroasă; dacă e ger, vara e călduroasă.