Blaga şi Paleologu, în campanie la Focşani

Vasile Blaga, Secretarul general al Partidului Democrat Liberal şi fost ministru de Interne, şi Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii în Guvernul Boc, au fost prezenţi joi la Focşani, pentru a-şi susţine candidaturile pentru şefia PD-L. Evenimentul s-a desfăşurat la Hotelul Unirea din Focşani, începând cu ora 10, la întâlnire participând conducerea organizaţiei judeţene şi primarii vrânceni ai PD-L. Vasile Blaga a lansat la Focșani moțiunea “O Românie dreaptă, O Românie Europeană”, aceasta fiind platforma sa politica pentru alegerile interne din luna mai. Noua conducere a PD-L va fi aleasă la Convenţia Naţională convocată pentru perioada 14 – 15 mai, preşedintele PD-L Vrancea, deputatul Alin Trăşculescu anunţând anterior că îl susşine pe Emil Boc pentru şefia partidului. Vasile Blaga a fost însoţit la Focşani de mai multe nume marcante din PD-L cei mai importanţi fiind Sorin Frunzăverde şi Cristian Boureanu. Theodor Palelologu a fost o prezenţă mai mult discretă el plecând de la întâlnire însoţi de doar trei colegi de partid. „Cred că reprezint o alegere de bun simț. Nu îmi fac griji de numărul voturilor pe care le voi primi“, a afirmat Theodor Paleologu. Lista candidaţilor la şefia PD-L care vin să-şi prezinte candidatura la Focşani este întregită de primul ministru , a cărei sosire a fost de asemenea anunţată.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.