Ceremonial militar la Mausoleul MĂRĂȘTI, la împlinirea a 165 de ani de la nașterea mareșalului AVERESCU!

La Mausoleul Eroilor Mărăști a avut loc astăzi o ceremonie militară și religioasă cu prilejul celebrării a 165 de ani de la nașterea mareșalului Alexandru Averescu. La ceremonie au participat reprezentanți ai Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău și ai Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” din Focșani, membri ai Fundației „Mareșal Alexandru Averescu”, militari din garnizoana Focșani și autorități locale și județene din județele Vrancea și Buzău, Consiliul Județean Vrancea fiind reprezentat de consilierul județean Claudiu Matei.
Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, Ismail – d. 3 octombrie 1938, Bucureşti), general de armată, apoi mareşal, om politic, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1923, a condus Armata a II-a spre marile victorii de la Mărăşti şi Oituz în Războiul pentru Întregirea Neamului.
Mausoleul Eroilor Neamului din Mărăști este poziționat pe locul în care, între 9-17 iulie 1917, s-a desfășurat una dintre marile bătălii ale Primului Război Mondial, iar la subsol se află criptele în care sunt depuse osemintele militarilor români, printre care și sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.