Ciprian Nica – ”Creşterea calităţii vieţii, o prioritate pentru PSD”

Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica a susținut, marți, în Camera Deputaților, declarația politică ”Creşterea calităţii vieţii, o prioritate pentru PSD”.

În textul declarației vicepreședintele Comisiei Juridice de disciplină și imunități din Camera Deputatilor a arătat faptul că actualul Guvern al României a reușit să îndrepte încă un abuz făcut pensionarilor de către Guvernul de tristă amintire al PDL.
”Guvernul Ponta a șters astfel discrepanțele care au creat frustrare și umilință în rândul acestei categorii sociale. Totodată decizia Guvernului arată determinarea de a-i trata cu respect pe cei care au muncit o viață. Până la sfârșitul lunii martie, toți cei 234.000 de pensionari vor primi diferența de pensie aferentă lunilor noiembrie si decembrie 2013, cu o creștere medie de 63 de lei pe pensie”, se arată în textul declarației.
Deputatul Ciprian Nica a ținut să arate că, în 2013, Guvernul a indexat pensiile, în 2014 la fel, iar în 2015, premierul Victor Ponta a declarat că pensiile vor fi indexate cu un procent cel putin egal, asigurând astfel o crestere bine meritată a pensiilor.
”2013 a fost un an bun, cu o crestere economică sănătoasă– de 3,5% bazată, în primul rând pe producția industrială, agricultură și fonduri europene. Anul 2014 se anunță un an la fel de bun, după primele doua luni, trendul arătând o creștere pozitivă. Acesta este motivul pentru care Guvernul Ponta a putut ajuta acele sectoare de activitate unde era cea mai mare nevoie prin marirea pensiilor, a salariilor pentru profesorii debutanti, a medicilor rezidenti, a celor care se incadreaza la grupa I de munca, a militarilor”, a mai precizat deputatul PSD de Vrancea, în documentul prezentat.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.