Finanţele vă lasă să vă vedeţi, on-line, datoriile la stat!!!

Accesul la informaţii din dosarul de contribuabil se va face pe baza unui certificat digital

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa contribuabililor interesaţi că în vederea simplificării accesului la o informaţie rapidă şi exactă şi a reducerii contactului direct dintre contribuabili şi funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, informaţiile cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale, care fac parte din dosarul fiscal al contribuabilului, sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, asigurându-se astfel transparenţa datelor cuprinse în fişa pe plătitori.
Contribuabilii pot accesa informaţiile cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale, de pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin autentificare în baza certificatului digital.
Pentru utilizarea accesului controlat la dosarul fiscal, contribuabilii pot solicita emiterea unui certificat digital în baza formularelor 152 şi 153, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, din Ordinul 230/2013.
După autentificarea în baza certificatului digital, contribuabilul are acces la spaţiul său privat, unde vizualizează informaţii din dosarul fiscal prin accesarea aplicaţiei “Dosar fiscal”.
Informaţii suplimentare privind instrucţiuni accesare la “dosarul contribuabilului” pot fi obţinute accesând portalul ANAF secţiunea Acasă/ Servicii on-line/ Acces controlat la dosarul contribuabilului.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.