Protest și la Tribunalul Vrancea!

* Judecătorii Tribunalului Vrancea vor judeca doar anumite cazuri începând de miercuri, 21 iunie * Protestul va dura până la înlăturarea amendamentelor depuse la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal *

Concret, începând de miercuri – 21 iunie, vor fi judecate doar cauzele cu caracter urgent adică:
– în sfera non-penală: ordonanţă preşedinţială, măsuri asigurătorii, suspendare executare silită, adopţie, curatelă, internare provizorie nevoluntară, ordin de protecţie, plasament, achiziţii publice, suspendare executare act administrativ, somaţie de plată, ordonanţă de plată, cerere debitoare, precum şi orice incident procedural în legătură cu acestea;
– în materie penală: cauzele în care sunt inculpați sub imperiul măsurilor preventive, cauze de competența judecătorului de drepturi și libertăți, cauze în materia executării pedepsei, verificare măsuri asigurătorii, cauzele în care există riscul de a se împlini termenul de prescripție a răspunderii penale.

Decizia de declanșare a acestei forme de protest a fost luată astăzi în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, convocată de Vicepreședintele Tribunalului Vrancea.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.