Sindicatul SINTAX acuză consilierii locali PNL și USR-PLUS că nu le pasă de salariații primăriei Focșani!

* Miercuri a avut loc ședința Consiliului local Focșani la care trebuia deblocată situația salariilor restante * Salariații primăriei Focșani au fost prezenți și ei în sală, în număr mare, o parte venind împreună cu copiii * Viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu a solicitat primarului să fie respectată condiția ca în sală să fie maxim 50 de persoane * Pentru că majoritatea PNL, USR-PLUS nu a acceptat nici una dintre soluțiile propuse pentru deblocarea situației, primarul Cristi Misăilă a părăsit sala de ședințe * PNL a chemat Poliția și a cerut ca primarul să fie investigat pentru o presupusă incitare la violență *

După acest moment salariații care așteptau pe hol au intrat în sală și împreună cu cei ce erau deja acolo au cerut socoteală viceprimarului Ana Maria Dimitriu. Chiar dacă nu au existat amenințări sau violență în cererile protestatarilor viceprimarul Ana Maria Dimitriu și consilierul Cristian Zîrnă au sunat la Poliție iar în scurt timp echipaje de polițiști și jandarmi au ajuns la fața locului.

* Ce spune sprimarul Misăilă *

„Ceea ce am propus eu era să repar greșelile făcute de ei prin bugetul din 10 mai. Am propus să aducem toate sumele tăiate de ei, din fondul de rezervă în toate conturile. Dumnealor, pentru că nu vor să își recunoască prostia pe care au făcut-o, o dau pe mine. Eu și niciun coleg de la contabilitate nu vom semna în momentul în care bugetul este invalid în aplicația de la Trezorerie. Este clar. Este un fals. Nimeni nu semnează ordine de plată în fals ”, a spus primarul Cristi Misăilă.

* Ce reclamă sindicaliștii din primăria Focșani *

Potrivit conducerii sindicatului SINTAX miercuri, 16 iunie 2021, a fost ziua în care consilierii PNL-USR au arătat angajaților din Primăria Focșani și instituțiile subordonate că nu le pasă de problemele cu care oamenii se confruntă în urma invalidării și blocării bugetului local.
După ce cu o zi în urmă, viceprimarii Ana Maria Dimitriu și Alexandra Tătaru au promis oamenilor strânși în sala mare a Primăriei  că vor vota pentru deblocarea bugetului astfel încât angajații să își primească salariile restante, astăzi au REFUZAT să își îndrepte greșeala, spre stupoarea tuturor celor prezenți.
Mai mult decât atât, în momentul în care angajații au solicitat într-un glas ca aleșii locali PNL-USR să își respecte promisiunea, viceprimarul Dimitriu a sunat la 112 și a chemat Poliția și Jandarmeria ca să-i INTIMIDEZE pe cei prezenți în sală.  
Neînduplecați nici măcar de lacrimile angajaților, mulți dintre ei veniți și cu copiii, consilierii PNL-USR au mințit încă o dată că vor analiza și vor relua votul, după care, flancați de forțele de ordine, au FUGIT din sediul Primăriei Focșani dând dovadă de LAȘITATE.
Facem precizarea că niciun moment nu a existat vreo amenințare, fizică sau verbală, la adresa viceprimarilor sau a consilierilor PNL-USR, dovadă în acest sens stând chiar imaginile video în care se vede clar că NIMENI nu atentează la integritatea fizică a acestora!
Poate că excesul de fermitate al consilierului Mihai Nedelcu și starea de disperare a salariaților din Primărie și subordonate au depășit un anume nivel de decibeli, dar acest lucru este absolut imputabil atitudinii consilierilor PNL-USR, care prin acțiunile lor dovedesc un cinism de neimaginat.
Nu este posibil ca 12 consilieri PNL-USR, coordonați de deputatul Ion Ștefan să își bată joc de câteva sute de oameni și familiile lor, care nu doresc decât să își primească banii pentru care au muncit!
Totodată, regretăm poziția ingrată și postura penibilă în care au fost puse forțele de ordine, nevoite să răspundă, conform legii, la apelul la 112 făcut de viceprimarul Dimitriu.
Stimați focșăneni, atât Primarul Cristi Valentin Misăilă, cât și toate serviciile Primăriei Municipiului Focșani, precum și instituțiile subordonate au întotdeauna în vedere respectarea legilor în vigoare, lucru confirmat și de TOATE controalele efectuate în ultimii ani de Curtea de Conturi.
Administrarea unei unități teritoriale administrative precum Municipiul Focșani este extrem de complexă și cere competență profesională din partea celor ce execută actul administrativ, așa cum semnătura șefilor de servicii poartă în spate o încărcătură emoțională, dar mai ales o responsabilitate profesională uriașă.
Tocmai de aceea, angajații Primăriei Municipiului Focșani și a instituțiilor din subordine solicită consilierilor PNL-USR să își respecte cuvântul dat și să deblocheze bugetul, astfel încât fiecare om să își primească banii pentru care a muncit, conform poziției ocupate și a fișei de post
“, se spune în comunicatul acestora.

* Care este variata PNL-ului *

„Primarul incitator Cristi Valentin Misăilă (PSD) și consilierul local PSD Mihai Nedelcu se fac vinovați de incitare la violență și la încălcarea legislației în vigoare cu privire la derularea ședințelor de Consiliu Local.

Astăzi, în timpul ședinței CL Focșani, cei doi au avut o atitudine agresivă față de doamnele viceprimar Ana-Maria Dimitriu și Alexandra Tătaru, dar și față de restul consilierilor PNL-USR-PLUS. Misăilă și Nedelcu i-au chemat în sala de ședințe pe angajații Primăriei și pe unii angajați ai Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, incitându-i permanent. Lor li s-a alăturat și consilierul Dan Grigoraș Mocanu, agresiv și cu alte ocazii, instigările fiind evidente.

”Faptul că primarul Cristi Misăilă, în calitate de inițiator al proiectelor de pe ordinea de zi, și de persoană care a convocat ședința permite și încurajează derapaje grave în timpul unei ședințe publice arată lipsa de diplomație a celui care ar trebui să gestioneze lucrurile astfel încât să nu facă din sala de ședințe un câmp de război. Este vorba și de imaginea instituției, de imaginea Focșaniului și a județului, până la urmă. Să-i provoci și să-i inciți pe angajații Primăriei, astfel încât să se ajungă la acte de huliganism, nu ajută pe nimeni. Personal, în calitate de președinte al administrației județene, le cer scuze focșănenilor pentru maniera în care primarul Focșaniului și consilierii PSD au ales să se manifeste, aducând grave deservicii de imagine județului nostru. Administrație se poate face cu calm și cu rațiune, iar Vrancea merită o altă imagine, nu huliganisme în plenul Consiliului Local”, a precizat Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea.

PNL Vrancea a solicitat instituțiilor abilitate să efectueze cercetări, față de primarul Cristi Misăilă, consilierul PSD Mihai Nedelcu și Dan Grigoraș Mocanu, pentru presupuse instigări în timpul ședinței de consiliu local.

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.