Teatru pentru BAC și la Colegiul Edmond NICOLAU Focșani!

Echipa Masteratului de Pedagogie Teatrală a ajuns și la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani pentru a juca spectacolul „Moara cu noroc”, bazat pe nuvela omonimă de Ioan Slavici. Atât elevii, cât și cadrele didactice și-au exprimat bucuria și recunoștința față de spectacolul vizionat și scopul proiectului. Elevii au fost încântați și de sesiunea de discuții, mărturisind că formatul evenimentului i-a ajutat să își fixeze conceptele pentru examenul de Bacalaureat.
În scurt timp, echipa a fugit la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” a orașului, unde de la ora 15:00 s-a jucat spectacolul inspirat de romanul „ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI” scris de Camil Petrescu. 📝
Publicul a fost foarte implicat si prietenos, atât pe parcursul reprezentației, cât și după aceea, manifestând curiozitate pentru opera pusă în scenă și procesul creativ din spatele spectacolului. Elevii prezenți au pus întrebări și au răspuns în mod deschis și sincer. Această interacțiune i-a bucurat enorm pe cei din echipa proiectului.
Așadar, cele cinci zile au trecut cu bine și, speră echipa, cu câteva informații în plus pentru toată lumea prezentă. Echipa proiectului „Teatru pentru Bac” dorește să mulțumească tuturor instituțiilor pentru primirea călduroasă de care a avut parte și, de asemenea, le dorește mult succes la Bacalaureat tuturor liceenilor!
ECHIPA TEATRU PENTRU BAC UNATC – deplasare în județele Harghita și Vrancea:
▪️Actori: Vlad Anghel, Denisa Vraja, Adrian Mitu, Silvia Bem, Fabian Ciobanu, Andreea Balica, Patricia Ghiață, Andrei Mihaela, Corin Popescu, Paul Pristavu, Briana Rădoane
▪️Regizor și tehnician lumini&sunet: Florin Liță
▪️Moderator și texte documentare: Amalia Nanu
▪️Moderatori și consultanți de specialitate: Andreea Jicman, Magda Jianu
Foto: Victor Gîlea

Lasa un comentariu

*

LINK-URI RECOMANDATE

PUBLICITATE

Log in - Milcovul.ro © 2010. Toate drepturile rezervate.